Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept și Asociația „Adeste” Sibiu organizează, în perioada 09 – 12 aprilie 2025, Concursul studențesc „Hexagonul Facultăților de Drept”.
Hexagonul Facultăților de Drept este un consorțiu informal constituit din Facultatea de Drept a Universității din București, Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept a Universității din Craiova, Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara și Facultatea de Drept a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, reunite de preocuparea comună pentru excelență în domeniul învățământului juridic, exigență în pregătirea și evaluarea studenților și responsabilitate față de viitorul acestora.
Colaborarea în cadrul Hexagonului se concretizează, între altele, prin organizarea concursului studențesc Hexagonul Facultăților de Drept, găzduit în fiecare an, prin rotație, de una dintre facultățile membre. În 2025, acest rol îi revine Facultății de Drept din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Hexagonul are o tradiție de peste 50 de ani, fiind inițiat în 1970 ca „Triunghiular”, continuat ca „Patrulater” și ajungând, după 1990, la formula actuală.
Fiecare facultate participă cu o echipă formată din 22 de studenți, însoțiți de 6-7 cadre didactice.
Concursul constă în probe științifice (Drept civil, Drept penal și Drept constituțional) și probe sportive (fotbal băieți, baschet fete, șah și tenis de masă). La probele științifice participă, în calitate de invitată, începând din anul 2014, și echipa studențească a Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova (Chişinău).
Desfășurarea evenimentului:
9 aprilie 2025, ora 18:00 – Festivitatea de deschidere a concursului
10 – 11 aprilie 2025 – Desfășurarea probelor de concurs
Joi, 10.04.2025
Probele științifice – Facultatea de Drept
Fotbal – Stadion – terenul secundar de fotbal, Parcul „Sub Arini (09.00-10.00, 11.00-12.00, 13.00-14.00
Streetball – Sala Transilvania (09.00 – 10.30, 15.30 -17.00)
Șah – Facultatea de Drept (10.00 – 12.30)
Vineri, 11.04.2025
Fotbal – Stadion – terenul secundar de fotbal, Parcul „Sub Arini” (09.30- 13.30
Streetball – Sala Transilvania (09.00 – 10.00, 14.00-14.30
Tenis de masă – Sala Transilvania (09.30-12.30)
Șah – Facultatea de Drept (16:00-17:00)
Festivitatea de premiere și închidere a concursului.











