Asociațiile de protecție a animalelor au în continuare stocuri de alimente, însă primesc mai puține donații

Animalele de la Zoo Sibiu și cele aflate în grija asociațiilor din județul Sibiu sunt în afara oricărui pericol. Voluntarii dispun de toate resursele necesare pentru a asigura hrana și tratamentele.

Miruna Gritu, președintele Asociației „Prietenii Berzelor”, a declarat pentru Mesagerul de Sibiu că păsările sunt în continuare îngrijite și beneficiază de servicii de calitate. Furnizorii cu care colaborează livrează în continuare hrana și medicamentele necesare, iar „Prietenii Berzelor” se asigură că păsările nu vor simți criza cu care se confruntă umanitatea în această perioadă.

„Ce este foarte dificil este să aducem păsările la Sibiu. Înainte le aduceam cu autocare, trenuri, cu orice cursă regulată. Acum ne descurcăm cum putem, dar ele ajung cumva la noi și vor fi bine”, promite Miruna.

Multe activități organizate de „Prietenii Berzelor” au fost anulate din cauza pandemiei. În această perioadă ar fi trebuit să înceapă lucrările de amenajare a centrului pentru păsări, însă au fost amânate. Totuși, Miruna Gritu dă asigurări că activitatea asociației nu s-a încheiat și că toate necuvântătoarele pe care le au în adăpost vor avea parte în continuare de ajutorul de care au nevoie.

Igienă sporită

Grădina Zoologică Sibiu rămâne închisă pe toată perioada stării de urgență. Din fericire, conducerea acesteia spune că nu a întâmpinat nicio problemă din cauza apariției virusului COVID-19. „Avem stocuri de mâncare, iar furnizorii pe care îi avem ne aduc în continuare alimentele perisabile, fructe și legume. Nu rămânem fără hrană pentru animale”, ne-au declarat reprezentanții Zoo Sibiu. Animalele din incintă nu sunt supuse niciunui risc, iar îngrijitorii sunt sănătoși, poartă măști și asigură zilnic igiena necesară.

Îngrijirea continuă, dar nu și adopțiie

Animal Life este asociația cu ajutorul căreia multe animale abandonate își găsesc o casă, asociația care organizează campanii de sterilizare și care îngrijește animalele fără stăpân. Aceasta își continuă o parte a activității și pe timpul pandemiei. Animalele beneficiază în continuare de îngrijire, însă adopțiile internaționale au fost suspendate din cauza situației mondiale.

„Noi, la Sibiu, deocamdată avem stocuri suficiente de medicamente uzuale, de vaccinuri și de hrană. Am încercat să ne aprovizionăm din timp și încă stăm bine, dar nu știm ce se va întâmpla în următoarele luni. Acum observăm o scădere a donațiilor care ne afectează”, spune unul dintre reprezentanții Animal Life.

„Clar, nu ne gândim că animalele vor avea vreo problemă, nu se pune problema de așa ceva. Noi ne pregătim pentru situația în care va trebui să intervenim pentru animalele care vor avea stăpâni internați. Suntem optimiști!”, adaugă voluntarii.

Ce măsuri trebuie să ia stăpânii animalelor?

Sibienii care au animale de companie trebuie să asigure igiena acestora indiferent de situația cu care ne confruntăm. Mai ales acum, atenția trebuie să fie sporită pentru sănătatea necuvântătoarelor. După fiecare ieșire în afara locuinței, lăbuțele animalelor necesită curățarea doar cu apă și săpun veterinar. Proprietarii care ies la plimbare cu patrupedele trebuie să se asigure că ele nu calcă pe preșurile îmbibate în clor de la scările de bloc. Nu îi lăsați să lingă asfaltul și mobilierul stradal, deoarece în această perioadă se dezinfectează străzile cu diferite substanțe dăunătoare dacă sunt ingerate.

„Respectăm în continuare măsurile de igienă pe care le respectam și până acum. Ne spălăm tot timpul pe mâini, purtăm mănuși și ne dezinfectăm. Din păcate, prețul dezinfectantului crește și noi nu mai avem donații”, spune Miruna Gritu, președintele Asociația Prietenii Berzelor.

Animalele beneficiază în continuare de îngrijire la Animal Life Sibiu, însă cei care își doresc un cățel sau o pisică trebuie să mai aștepte.

Ștefana BABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*