Asociația Filantropică Olivia, de un deceniu în sprijinul oamenilor

Asociația Filantropică Olivia (AFO), constituită la începutul anului 2012, a împlinit deja un deceniu de funcționare și a pășit cu dreptul în cel de-al 11 lea an de activitate!

“Membrii fondatori ai Asociației au o vechime în activitatea de asistență social de peste 24 ani, dar instituția coordonată de noi a prins viață acum mai bine de un deceniu! Inițial, la momentul constituirii, AFO Sibiu și-a propus să inițieze și să deruleze un singur proiect social, destinat îngrijirii și susținerii vârstnicilor  nevoiași care se află în nevoie, singurătate și însingurare. De atunci, pe parcursul celor mai bine de 10 ani de activitate, am inițiat și derulat permanent pe lângă proiectul inițial, încă 4 proiecte pe care le continuăm și în prezent! Așadar avem 5 proiecte permanente în care acordăm servicii de îngrijire, de recuperare logopedică și de susținere materială și financiară unui număr de peste 100 de beneficiari lunar, fiind vorba de vârsnici, de copii cu deficiență de limbaj, de copii foarte merituoși la școală și copii care provin din familii cu o situație materială precară”, spune Dr. Teodor Mihail Pădurean

În acest an membrii asociației a reușit să organizeze două transporturi umanitare destinate poporului ucrainean, deplasându-se cu două camioane de mare tonaj la punctul de trecere a frontierei din Sighetul Marmației. Au inițiat un transport și pentru Republica Moldova. În total peste 20 de tone de alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă și produse sanitare au fost conduse către destinațiile amintite. În această toamnă, împreună cu partenerii străini și locali au adunat 325 de cadouri pentru copii pe care le-am orientat către copiii din municipiul  Sibiu, de la Școala Gimnazială din Turnu Roșu și de la Școala Gimnazială  Șeica Mare.

Tot în această toamnă asociația a ajutat, printr-un proiect inițiat în 2013, dar organizat cu o campanie umanitară în fiecare an, în luna noiembrie, un număr de 150 de familii nevoiașe, din municipiul și județul Sibiu.

”Zâmbetele de mulțumire ale beneficiarilor  noștri, bucuria de pe fața copiilor susținuți lunar, lacrimile care alungă singurătatea de pe fața vârstnicilor singuri sunt tot atâtea impulsuri motivaționale să ne continuăm și să ne dezvoltăm permanent activitatea  noastră!, conchide dr. Teodor Mihail Pădurean.

Foto: Asociația Filantropică Olivia

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*