Asociația CORECT și industria HoReCa ridică în discuție publică nevoia urgentă pentru un sistem transparent de colectare a remunerațiilor pentru drepturi de autor și drepturi conexe

Asociația CORECT și reprezentanții industriei ospitalității – Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR), Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) și Organizația Patronală a Hotelurilor și a Restaurantelor din România (HORA) trag un semnal de alarmă pe subiectul stabilirii metodologiilor de colectare a remunerațiilor pentru drepturi de autor și drepturi conexe de către asociatiile UPFR, CREDIDAM, DACIN SARA, UPFAR-ARGOA, UCMR-ADA și ADPFR.

foto: Mesagerul de Sibiu

Industria HoReCa cere reformarea modului de calcul al remunerațiilor și reprezentativității organismelor de gestiune colectivă, cu accent pe transparență, echitate și eficiență. Miza este importantă – sumele uriașe colectate de aceste organisme, de peste 65 de milioane de euro doar pe anul trecut, de la utilizatorii din România, în cea mai mare parte nici măcar nu ajung la titularii de drepturi – autorii, artiștii, producătorii și regizorii a căror muncă este utilizată, sistemul funcționând mai mult în beneficiul colectorilor decât în cel al creatorilor, iar orice încercare de transparentizare este blocată sistematic. Eforturile de actualizare a acestor metodologii intră într-o nouă etapă de stagnare în urma deciziei din 19 iunie 2024, când primul termen de judecată la Tribunalul București a fost amânat cu patru luni, pe motivul imposibilității de a cita unul dintre organismele de gestiune colectivă, ADPFR, la unul dintre sediile cunoscute.

“Decizia recentă este o tactică deliberată de tergiversare, menită să mențină cât mai mult timp metodologiile vechi, neconforme cu legislația actuală și cu hotărârile CJUE. Cele cinci organisme de gestiune colectivă, care încasează remunerațiile în numele mai multor asociații ale titularilor drepturilor de autor și drepturilor conexe, au creat un sistem paralel de taxare a antreprenorilor din România, în special a IMM-urilor, mai stufos și mai greu de înțeles decât multe capitole din Codul Fiscal. Frustrarea antreprenorilor din HoReCa a ajuns la maximum cu aceste OGC-uri pe care legislația le-a transformat în portărei și pe care nimeni nu le mai poate controla”, declară Horațiu Valer Coldea, președinte al Asociației CORECT.

Printre problemele care persistă de ani de zile, se numără:

  1. Gestiune colectivă improprie: aplicarea gestiunii colective obligatorii în domenii unde legea prevede gestiune facultativă
  2. Lipsa de proporționalitate: ignorarea proporției reale de utilizare a repertoriilor în stabilirea remunerațiilor
  3. Tarife inechitabile: aplicarea acelorași tarife pentru unități de cazare de dimensiuni foarte diferite
  4. Penalități excesive: menținerea unor penalități mult peste limitele legale
  5. Diferența enormă între valorile remunerațiilor percepute în România și cele încasate de organismele de gestiune colectivă din restul Europei.

În acest context, Consiliul Concurenței a anunțat că desfășoară o anchetă sectorială vizând organismele de gestiune colectivă din România, mai ales că există o mulțime de domenii în care tarifele nu au fost negociate ci impuse, încălcându-se legea română și regulile de concurență prevăzute de articolele 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Această investigație, considerată necesară de mult timp, poate aduce la lumină practicile care au menținut acest sistem disfuncțional în detrimentul industriei și creatorilor de conținut. Cu un următor termen de judecată programat pentru octombrie 2024 și ancheta Consiliului Concurenței în desfășurare, industria HoReCa și comunitatea creativă ridică în discuție publică nevoia urgentă pentru un sistem transparent, echitabil și adaptat realităților secolului XXI de colectare a remunerațiilor pentru drepturi de autor și drepturi conexe.

Deși etapele procedurale de negociere a unor noi metodologii au reînceput în octombrie 2023, problemele fundamentale și discuțiile despre modul de calcul al remunerațiilor și reprezentativității organismelor de gestiune colectivă persistă de cel puțin 20 de ani, iar acestea vin cu o rezistență puternică la schimbare. În plus, modificările semnificative în legislație și jurisprudență din ultimii ani au adus mai multă complexitate situației.

“Schimbarea legislației în 2019, 2022 și deciziile recente ale Curții Europene de Justiție au creat premisele pentru o reformă față de care organismele de gestiune colectivă exercită rezistență și depun eforturi de menținere a status-quo-ului pentru sistemul învechit, netransparent și inechitabil pe care îl aplică”, adaugă Horațiu Valer Coldea.

Industria ospitalității susține, pe această cale, o reformare atât de necesară și urgentă, continuând bătălia juridică și administrativă  pentru că nu își poate permite să tolereze această stare de fapt, doar pentru un grup restrâns de interese al entităților UPFR, CREDIDAM, DACIN SARA, UPFAR-ARGOA, UCMR-ADA și ADPFR.”

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*