Ambulanța pentru Monumente: „Noi promitem să rămânem cu bocancii pe acoperișuri”

„Ambulanța pentru Monumente” s-a numărat printre laureații ediției din acest an ai galei „Tu ești România!”, un eveniment dedicat proiectelor și inițiativelor care contribuie la păstrarea identității și patrimoniului național.

Foto: Facebook Ambulanta pentru monumente

Reprezentanții Ambulanței pentru Monumente au urcat pe scenă cu aceeași sinceritate cu care lucrează pe șantierele din satele României, unde bocancii plini de noroi sunt parte din uniforma zilnică. „Suntem obișnuiți mai mult cu noroiul, nu cu hainele de gală, dar uneori adaptarea e necesară dacă vrem să vorbim despre cele două Românii care coexistă în aceeași țară”, au transmis aceștia.

Potrivit organizației, România prosperității — vizibilă în orașele în dezvoltare, în evenimente elegante și în comunitățile care își permit investiții — contrastează puternic cu România subzistenței, prezentă în satele îmbătrânite și în comunitățile cu acces limitat la fonduri sau autorizații. Acolo intervine „Ambulanța pentru Monumente”, lucrând alături de localnici care, deși trăiesc modest, își păstrează demnitatea și dorința de a salva patrimoniul.

Statistica oficială confirmă aceste diferențe: România continuă să aibă unele dintre cele mai mari disparități rural–urban din Europa în domeniul educației și al veniturilor. De aceea, misiunea proiectului este să aducă aceste două lumi mai aproape — fie pe un șantier, fie la o poveste împărțită între generații, fie la o plăcintă coaptă în cuptorul satului.

Foto: Facebook Ambulanta pentru monumente

Cei care nu pot participa direct la intervențiile pe monumente pot sprijini proiectul printr-un SMS lunar la 8864 cu textul PATRIMONIU. Donația de 4 euro poate părea echivalentul unei cafele în oraș, însă pentru un monument înseamnă o țiglă care îl ajută să reziste încă o iarnă. „În realitate, dăruiți ceva imposibil de cuantificat: șansa ca România invizibilă să rămână în picioare și să ne definească identitatea”, transmit reprezentanții asociației.

La doar 107 ani de la formarea statului român modern, organizația atrage atenția că o țară nu poate prospera dacă o parte importantă a ei rămâne în urmă. „Noi promitem să rămânem cu bocancii pe acoperișuri. Rămâneți aproape de noi!”, este mesajul cu care Ambulanța pentru Monumente a încheiat discursul la gală.

Premierea din cadrul „Tu ești România!” reprezintă o recunoaștere a eforturilor unei echipe care lucrează neîntrerupt pentru ca patrimoniul rural — adesea invizibil — să continue să existe și să inspire.

Mai multe despre activitatea celor de la Ambulanța pentru Monumente puteți citi AICI.