„Pentru a construi relaţii sănătoase e nevoie de educaţie care să răspundă la problemele din viaţa tinerilor iar implicarea şcolii este esenţială” este concluzia Festivalului Egalității de Gen, care a dedicat trei zile prevenirii violenţei de gen prin promovarea egalităţii între femei şi bărbaţi.
Vineri, 14 octombrie, consilierul Ministrului Educaţiei, Eugen Crai, şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Muncii – Agenţia pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, Andra Croitoru, au fost prezenţi la conferința „Egalitatea și prevenirea violenței de gen în educație”, pentru a vedea şi auzi direct impresiile şi recomandările celor zece unităţi de învăţământ liceal care au testat modulul educativ propus de A.L.E.G. în anul școlar 2015/2016. „Nu a fost ca la o oră obişnuită, adică nu am stat în bănci să ascultăm teorii ştiinţifice. Am fost implicaţi în jocuri de rol, încurajaţi să ne exprimăm propriile opinii şi să gândim soluţii la cazuri concrete de violenţă în cuplu. Toţi tinerii ar trebui să parcurgă acest modul, pentru că acasă nu discutăm lucrurile acestea”, povesteşte Andrei Stup, elevi la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Bacău. Andrei şi colegii lui din clasa a X-a au fost, de altfel, şi câştigătorii marelui premiu în cadrul concursului de producţii video pe tema „Dezvăţăm violenţa”. Dintre concluziile lor: într-o relaţie sănătoasă cei doi împart raporturile de putere, iar gelozia nu este o formă de iubire! Clipul video se poate urmări pe www.facebook.com/alegromania.
Un premiu special a fost acordat şi elevilor Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Sibiu. În cadrul proiectului “Mecanism de prevenire a violenței între parteneri intimi II”, cu finanțare prin Programul Daphne al Uniunii Europene, A.L.E.G. a format 55 de profesori şi consilieri școlari pentru predarea modulului, iar ulterior 274 de elevi din Brăila, Bacău, Cugir, Cluj-Napoca, Sibiu şi Slobozia au parcurs cele 13 ore cu activități interactive. Formatorii A.L.E.G. au predat modulul şi unui grup de 12 tineri instituționalizați din cadrul Complexului Gulliver din Sibiu (cu participarea educatorilor lor) pentru că tinerii din sistemul de protecția copilului sunt o categorie vulnerabilă la violență repetată.
Manualele pentru elevi şi cadre didactice pot fi descărcate pe www.gear-ipv.eu.
Reprezentanţii celor două ministere prezenţi la Sibiu spun că astfel de materiale şi exemple de bune practici sunt extrem de necesare în România, care are din acest an obligaţia legală de a integra în invăţământul de masă educaţia pentru prevenirea violenţei, conform Convenţiei Consiliului Europei pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor şi Violenţei Domestice.
În paralel cu conferința, s-a desfăşurat acţiunea stradală „Alege-ți cuvintele!” la care voluntarii A.L.E.G. echipaţi cu litere uriaşe au provocat sibienii să răspundă la întrebarea „Care sunt ingredientele unei relaţii sănătoase?”. Peste 80 de trecători au intrat în joc şi cele mai frecvente răspnsuri au fost „încredere” şi „comunicare”.
Sâmbătă, 15 octombrie, la Libăria Habitus, peste 80 de tineri, dar şi câţiva părinţi au participat la teatru-forum, unde au primit sarcina de a schimba deznodământul unei piese de teatru creată de adolescenţii voluntari la A.L.E.G. şi inspirată din viaţa de licean – „Cheful la cabană”. Spectacolul din acest an a pus pe tapet câteva din presiunile grupului cu care se confruntă tinerii de azi în relațiile lor – fetele: să aibă un prieten care să le susţină financiar, iar băieţii: să nu pară că sunt sub papucul iubitei şi să aibă cât mai multe cuceriri. Aceste presiuni conduc la tensiuni în cuplu şi uneori la violenţă. Pentru rezolvarea conflictului, participanţii au propus schimbări prin care adevăraţii prieteni din jurul protagoniştilor aleg să se implice înainte să se ajungă la un abuz. Coordonatoare a fost Doriana Tăut, pro-decan în cadrul Facultăţii de Litere si Arte, Departamentul de Artă Teatrală, din cadrul ULBS.
Proiecţia filmului „Stockholm”, pus la dispoziţie de Transilvania Film, şi concursul de căutare a comorii în centrul istoric al Sibiului – „Gender Treasure Hunt” – au atras, de asemenea, numeroşi tineri dornici să vadă dincolo de clișee şi stereotipii când vine vorba de rolul femeii sau al bărbatului în societate.
Asociația A.L.E.G. organizează de peste 10 ani acest eveniment în care adolescenții concep și pun în practică acțiuni pentru alți tineri. Proiectul organizat sub forma unui Festival, urmărește accesul adolescenților la educație pentru prevenirea violenţei în cuplu și promovarea relațiilor sănătoase în care puterea se împarte la doi.
Festivalul Egalității de Gen – ediția a XI-a este o acțiune co-finanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Comunității.
Conferința „Egalitatea și prevenirea violenței de gen” marchează finalul proiectului “Mecanism de prevenire a violenței între parteneri intimi II”, realizat cu sprijin financiar din partea programului DAPHNE III al Uniunii Europene.
Concursul “Dezvățăm violența” a fost finanțat de către Fundația Comunitară Sibiu din fondurile strânse în cadrul SemiMaraton Sibiu 2016.