Asistentul medical infectat cu coronavirus este încă internat, dar se simte mai bine. Autoritățile încă nu au depistat sursa îmbolnăvirii

Ancheta epidemiologică a arătat că familia care a călătorit în Germania, pe care asistentul depistat pozitiv o îngrijea la domiciliu, nu are simptome de coronavirus.

Raportul anchetei realizate de Direcția de Sănătate Publică Sibiu, pentru bărbatul în vârstă de 32 de ani, asistent medical la secția clinică ATI a Spitalului Județean, arată că a fost identificat un număr de 62 de persoane cu care acesta a intrat în contact, din care un medic specialist și trei rezidenți, zece asistenți medicali, șase infirmiere și șapte pacienți de pe secție pe care acesta îi avea în îngrijire directă, iar celelalte 35 de persoane sunt contacți din comunitate, persoane îngrijite la domiciliu de către asistentul medical, inclusiv membri ai familiilor acestora.

„În ceea ce privește sursa infecției, aceasta nu se cunoaște cu exactitate, însă s-a pus în discuție posibilitatea ca sursa infecției să fie din familia care a călătorit în Germania, pe care asistentul o îngrijea la domiciliu, însă nici un membru al acestei familii nu a prezentat simptome până în prezent.

În ceea ce privește măsurile dispuse și realizate față de bolnav, acesta a fost internat în spital și i s-a instituit tratament specific.

În ceea ce privește măsurile față de suspecți (persoane cu care bolnavul a intrat în contact și au prezentat simptome asemănătoare simptomatologiei COVID-19), mai exact 4 persoane (un pacient din spital și 3 persoane pe care le îngrijea la domiciliu), au fost testați și au primit  rezultate negative. În acest moment, pacientul de pe secție a fost externat, întrucât a avut o evoluție bună a stării de sănătate.

Pentru toți ceilalți contacți din comunitate s-a dispus măsura izolării la domiciliu. Pe întreg parcursul celor 14 zile de izolare, aceștia au fost atent monitorizați. În momentul de față, toți contacții au ieșit din izolare.

În ceea ce privește măsurile dispuse și realizate față de contacții din spital, 20 de persoane au fost izolate la domiciliu împreună cu toți membrii familiilor care locuiesc în aceeași locuință.

Toți cei 20 de contacți din sistemul de sănătate au fost testați și au primit rezultate negative.

Bolnavul este încă internat cu tratament specific la secția clinică Boli Infecțioase, starea generală s-a ameliorat, având o evoluție favorabilă”, a precizat prefectul Mircea Dorin Crețu.

Astăzi, în județul Sibiu, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției monitorizează 529 persoane izolate și 451 persoane aflate în carantină. La nivelul județului Sibiu, în urma testării COVID-19 au fost confirmate pozitiv 111 de persoane și 452 de rezultate au fost negative. Până în acest moment, în județul Sibiu au fost înregistrate 9 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv COVID-19. Ieri au fost aplicate 138 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, în valoare de aproape 325.000 lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*