Asfalt proaspăt și utilități noi. Sibiul intră în reparații de primăvară

Odată cu creșterea temperaturilor exterioare, se reiau și lucrările pe străzile din Sibiu și la rețelele de utilități. Comisia de sistematizare a circulației a avizat o serie de astfel de intervenții, o parte din acestea presupunând și anumite restricții în trafic.

FOTO: Primăria Municipiului Sibiu

Lucrări de reparații pe străzi:

SC Terra Building SRL, firma angajată de Primăria Sibiu să efectueze reparații pe străzi, continuă intervențiile pe str. A. Pann. În paralel, va începe lucrări și în următoarele zone:

  • Pe Autogării, sectorul cuprins între str. Distribuției și intrarea în Cartierul Kogălniceanu vor începe în următoarele zile lucrări de refacere a trotuarelor, urmând să se intervină și în carosabil, prin frezarea vechiul strat de asfalt și înlocuirea acestuia.
  • Și pe Aleea Seviș se vor repara trotuarele și parcările în primă etapă, iar apoi se va interveni și pe carosabil.
  • FOTO: Primăria Municipiului Sibiu

  • Parcarea de pe str. Constructorilor, la intersecția cu str. Doinei și cea de pe șoseaua Alba Iulia, bl. 35 A – aceste două suprafețe publice au fost eliberate de garajele private, în urma reparațiilor urmând să funcționeze ca parcări publice.

Lucrări la rețelele de apă:

  • Pe Valea Aurie, pe tronsonul dintre parcarea de la intrarea 2 la Zoo și până la intersecția cu str. Ludoș, va începe de săptămâna viitoare reabilitarea rețelei de apă potabilă. Circulația nu se va închide.
  • Pe Aleea Șteaza, în zona din spatele blocurilor de pe Calea Cisnădiei, se va reabilita rețeaua de apă. Lucrările se vor executa în carosabil, pe spațiu verde și pe trotuar, pe tronsonul dintre aleea pietonală de lângă stația Tursib din sensul giratoriu și intersecția cu Aleea Streiu (zona magazinului Penny). Traversările acceselor în Calea Cisnădiei se vor face fără blocarea circulației pe acestea.
  • Pe O. Goga, la intersecția cu str. Al. Vlahuță, constructorul angajat de SC Apă Canal va interveni în aceste zile pentru efectuarea unui branșament. Circulația nu se va închide, dar este necesară o atenție sporită în zona intervenției.

Lucrări la rețelele de gaz:

  • Pe Semaforului, societatea de gaz va înlocui conductele și branșamentele în perioada 25 martie – 27 mai. În prima fază lucrările se vor executa începând de la intersecția străzii Semaforului cu str. Șoimului, afectând pista pentru biciclete și o parte din prima bandă de circulație. În continuare se va traversa str. Semaforului de-a lungul trecerii de pietoni, și apoi prin parcarea de pe str. Aleea Valea Frumoasei pană în apropierea străzii Oașa. Lucrările de pe strada Semaforului se vor executa sâmbăta, iar traversarea acesteia se va executa pe timp de noapte, pentru a reduce disconfortul șoferilor.
  • Lucrările de înlocuire a conductei de pe Dorobanților se vor relua din această săptămână. Acestea vor afecta o bandă de circulație, traficul desfășurându-se în regim de prioritate.
  • Conducta de gaze naturale se va înlocui pe rând, și pe străzile Armoniei, Abrud și Vulcan, conform avizului acestea urmând să se încheie la finalul lunii iunie. Circulația nu va fi închisă, dar se va circula cu restricții.

FOTO: Primăria Municipiului Sibiu

Comments are closed.