Asalt la „polul“ nord-Gazdele vor fi municipiul Mediaş şi comuna Blăjel

 

Cetăţile din nordul judeţului îşi aşteaptă oaspeţii În acest week-end, Zilele Culturale ale Judeţului Sibiu vor fi sărbătorite în majoritatea localităţilor de pe Valea Târnavelor.: la Mediaş, Blăjel, Biertan, Bazna, Moşna, Şeica Mică, Valea Viilor, Axente Sever, Brateiu, Ighişu Nou, Richiş, Mălâncrav, Micăsasa şi Şeica Mare.

Organizatorii şi toţi partenerii în acest proiect cultural al Consiliului Judeţean Sibiu (CJS) au pregătit numeroase acţiuni culturale care să răspundă gusturilor variate ale publicului: dansuri medievale şi concerte de muzică medievală, filme documentare, concert simfonic, ateliere de meşteşuguri şi tradiţii populare, expoziţii de artă tradiţională şi pictură, simpozioane şi lansări de carte, spectacole folclorice din care nu vor lipsi soliştii Ansamblului Cindrelul Junii-Sibiului, dar şi Alina Pinca, Mariana Anghel sau Cristian Pomohaci.

Sărbătoare populară

Gazdele vor fi municipiul Mediaş şi comuna Blăjel. Sâmbătă şi duminică, la Mediaş au loc festivalul medieval şi „Zilele revistelor de cultură din Transilvania şi Banat“, în timp ce la Blăjel se desfăşoară festivalul „Obiceiuri şi tradiţii“, organizat de Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu“ din Sibiu şi transmis de televiziunea Favorit. Deschiderea oficială are loc sâmbătă, 8 iunie, la Mediaş, începând cu ora  12, iar duminică, 9 iunie, Zilele Culturale vor fi deschise la Blăjel, de la ora 12.30.

Circuit turistic

Acţiunea care particularizează oferta culturală pe Valea Târnavelor este circuitul turistic „Vânătoare de comori între cetăţi“, organizat de către Asociaţia Judeţeană de Turism. Sâmbătă, între orele 9 şi 21, turiştii sunt invitaţi la o excursie cu autocarul pe traseul Sibiu – Axente Sever – Ighișu Nou – Moșna – Richiș – Biertan – Sibiu, iar tariful de participare este de 45 lei/persoană. Înscrierile se fac la numerele de telefon 0269 218 121 sau 0720 059 426, ori prin email la office@sibiu-turism.ro. „Aventura începe cu descoperirea simbolisticii portului săsesc la muzeul-cetate din Axente Sever și îmbrăcarea hainelor de meșter la Ighișu Nou. După ce ai dat o mână de ajutor la renovarea bisericii, te așteaptă o masă gustoasă cu produse locale servită în Turnul Slăninilor de la Moșna. Vei afla poveștea «drăcușorilor» din Richiș de la cel mai talentat ghid, după care vei avea timp să contempli detaliile arhitecturale ale bisericii din Biertan în acordurile unui concert de muzică clasică. Simțurile îți vor fi seduse de aroma unor parfumul vinurilor în atmosfera de muzeu industrial al cramei din Biertan“, anunţă organizatorilor. În urma unui concurs, participanţii au şansa să câştige un week-end pentru două persoane la Casa Dornröschen din Biertan.

Ora de muzică clasică

Un grup instrumental al Filarmonicii de Stat Sibiu va susţine un concert în minunata Biserică Evanghelică din Biertan, sâmbătă, 8 iunie, de la ora 17. Şi tot la Biertan, de la ora 16, în centrul comunei are loc spectacolul folcloric „Jocul Căluşarilor“. Tot sâmbătă, turiştii sunt aşteptaţi la Brateiu pentru a-i vizita pe meşteşugari şi pentru a vizita expoziţia „Romi, habitat, port, tradiţie, portret“. La Micăsasa, copiii sunt invitaţi de la ora 11 la biblioatelierul „Spune-mi o poveste despre satul tău“. Comuna Şeica Mică s-a pregătit ca, de la ora 16, să găzduiască spectacolul folcloric susţinut de formaţia de dansuri populare din localitate şi de ansamblul folcloric studenţesc „Mărginimea“ al Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu.

Ioan CINDREA | preşedinte CJS

„Cele patru etape ale Zilelor Culturale ale Judeţului desfăşurate până în prezent ne întăresc convingerea că Sibiul este un judeţ care trăieşte prin cultură şi toate manifestările culturale s-au bucurat de un public numeros, format în anumite localităţi şi din turişti străini. Scopul nostru este acela să promovăm prin cultură toate localităţile din judeţ, care, pe rând, vor fi gazdă pentru Zilele Culturale.“

Program Valea Târnavelor, 8 – 9 iunie

Sâmbătă, 8 iunie

MEDIAŞ: Festivalul „Mediaş – cetate medievală – târg de meşteşuguri vii“

ora 11.30: parada de deschidere

ora 12: deschiderea oficială

ora 16.00, Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth“: „Zilele revistelor de cultură din Transilvania şi Banat“

BLĂJEL, căminul cultural: Festivalul „Obiceiuri şi tradiţii“

ora 10.00: proiecţie filme pentru copii: „Dimineţile lumii. Australia“, „Dimineţile lumii. Cambodgia“, „Esperanto, copiii apei“, „Clyd şi coralii – Guadelupa“

ora 11.00: atelier de meşteşuguri şi tradiţii populare, expoziţie de artă tradiţională şi pictură;  degustare de produse tradiţionale

ora 12.00: spectacol susţinut de elevii Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu“ Sibiu

BIERTAN

orele 10.00-19.00: circuit turistic „Drumul fortificaţiilor pe Valea Târnavelor“, cu degustare de vin la cramă

ora 16.00, centrul comunei: spectacol folcloric „Jocul Căluşarilor“

ora 17.00, Biserica Evanghelică: concert „Ora de muzică clasică“

MOŞNA

orele 10.00-19.00, biserica fortificată: circuit turistic „Drumul fortificaţiilor pe Valea Târnavelor“, cu degustare de produse tradiţionale şi vizitarea plantaţiei de trandafiri

ŞEICA MICĂ

orele 10.00-19.00, biserica fortificată: circuit turistic „Drumul fortificaţiilor pe Valea Târnavelor“, cu degustare de produse tradiţionale

VALEA VIILOR

orele 10.00-19.00, biserica fortificată: circuit turistic „Drumul fortificaţiilor pe Valea Târnavelor“, cu degustare de bucate tradiţionale

AXENTE SEVER

orele 10.00-19.00, biserica fortificată şi muzeul cetate: circuit turistic „Drumul fortificaţiilor pe Valea Târnavelor“; expoziţie costume tradiţionale: „Vezi cum îţi şade în straie populare“

BRATEIU

orele 10.00-19.00, biserica fortificată: circuit turistic „Drumul fortificaţiilor pe Valea Târnavelor“

orele 12.00-19.00: expoziţie foto „Rromi, habitat, port, tradiţie, portret“ şi vizitarea meşteşugarilor din Brateiu

IGHIŞUL NOU

orele 10.00-19.00, biserica fortificată: circuit turistic „Drumul fortificaţiilor pe Valea Târnavelor“; „Lasă-ţi amprenta ajutând la renovarea bisericii fortificate“

RICHIŞ

orele 10.00-19.00, biserica fortificată: circuit turistic „Drumul fortificaţiilor pe Valea Târnavelor“, cu degustare de produse de patiserie tradiţionale

MĂLÂNCRAV

orele 10.00-19.00, biserica fortificată: circuit turistic „Drumul fortificaţiilor pe Valea Târnavelor“

MICĂSASA

ora 11.00, biblioteca comunei: biblioatelier de creaţie literară pentru copii „Spune-mi o poveste despre satul tău“

ŞEICA MARE, terenul de sport

ora 14.00: „Strada Calfelor“

ora 16.00: spectacol folcloric susţinut de formaţia de dansuri populare din Şeica Mare şi ansamblul folcloric studenţesc „Mărginimea“ al Casei de Cultura a Studenţilor Sibiu

l Duminică, 9 iunie

MEDIAŞ

ora 13.00: Festivalul „Mediaş – cetate medievală – târg de meşteşuguri vii“

ora 16.00, Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth“: „Zilele revistelor de cultură din Transilvania şi Banat“

BLĂJEL

ora 12.00: parada portului popular

ora 12.30: deschiderea oficială

ora 13.00: spectacol folcloric susţinut de elevii Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu“ Sibiu; formaţiile de dansuri populare din Păuca, Răşinari, Blăjel şi Fluieraşii din Tilişca, recital: soliştii Ansamblului Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului“, invitaţi Alina Pinca, Mariana Anghel şi Cristian Pomohaci

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura