02/10/2024

Artă în Țara Moților, cu artistul plastic Radu Tîrnovean

Când ai șansa să te afli pentru o perioadă mai lungă de timp în preajma unui grup de artiști, să le observi munca, să le urmărești implicarea în actul artistic colectiv cum a fost cazul Taberei de creație ”Între Tradiție și Inovație” – Abrud 2024, nu te poți limita, ca jurnalist, doar la abordarea unui singur subiect. Pentru că fiecare artist întâlnit într-un asemenea grup, bine închegat, are o poveste de spus. Despre sine și despre munca sa și a celorlalți. Pe de altă parte, cele câteva zile petrecute alături de artiștii plastici reuniți la Abrud, în perioada 26 august-3 septembrie 2024, mi-au oferit prilejul să aflu doar o parte, o mică parte din poveștile lor. Frânturi din viața lor artistică, din preocupările lor… Frânturi dintr-o poveste de care îmi amintesc cu drag mereu și despre care voi vorbi de câte ori voi avea prilejul…

Foto: Ion Talpoș

Pe Radu Tîrnovean, artist plastic orădean, l-am întâlnit anul acesta în Tabăra de creație organizată în cadrul liceului „Horia, Cloșca și Crișan” din Abrud. Îl însoțeau soția dumnealui (Mihaela Tatulescu) și fiul (Teodor Tîrnovean), artiști plastici implicați, la rândul lor, în actul de creație desfășurat aici. M-am prezentat, apoi i-am urmărit munca, discret. Mișcările precise cu care modela bucățelele de tablă din alamă și cupru și cele câteva obiecte provenite dintr-o construcție mai veche, aflate în zona de lucru a artistului, m-au determinat să-i solicit câteva lămuriri. Mi-a răspuns cu multă solicitudine, în cadrul unui scurt dialog purtat împreună.

Ion Talpoș: Să o luăm cu începutul! Sunteți o familie de artiști. Dacă am reținut bine, locuiți în Oradea?

Radu Tîrnovean: Locuim în localitatea Paleu, lângă Oradea.

I.T.: Dumneavoastră, soția și fiul dumneavoastră, abordați tipuri diferite de exprimare în artă. Soția dumneavoastră lucrează cu culorile, dumneavoastră lucrați, preponderent, metaloplastie iar fiul dumneavoastră Teo Tîrnovean, elev la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea, are preocupări legate de fotografie/media, fiind parte a echipei ”ATÂT. Productions” din cadrul liceului.

R.T.: Așa este! Sunt artist plastic… Mama, Dumnezeu să o ierte, era pictoriță. Îi moștenesc talentul. Îmi place culoarea și mie, dar nu am fost niciodată atras să lucrez cu ea, să o aplic. Nu mi-am găsit un drum către artă în zona picturii sau a culorii. Lucrez cu volume, cu forme în tablă de cupru, alamă, în lemn… Combin metalul cu lemnul, lemn cioplit, patinat sau cu anumite forme și încerc să pun în evidență unele obiecte, unele bucăți de lemn, cu o formă aparte.

I.T.: Probabil, dincolo de forma brută a lemnului, vedeți fațete noi, îi descoperiți noi valențe…

R.T.: Da. Lucrez și cu obiecte utilitare pe care le găsesc sau le caut, lucrez cu lemnul brut, dar care are anumite forme. Profit de formele respective și le dau o valoare. Lemnul, de obicei, ori îl patinez și îl combin cu metal (de obicei alamă, cupru, aluminiu) sau, pur și simplu, îl și colorez. Uneori, mai fac instalații… Apropo de Covid, am găsit o mască de sudură pe care am aplicat o mască de protecție din asta, sanitară, roșie, cu o cruce albă și am numit lucrarea asta ”Covidoro”, inspirat de halterofilii care consumă ”Cavadoro” și Covidul apărut atunci, în pandemie. Am vrut să fie și o glumă în asocierea făcută! O bună parte din lucrare are valoare prin titlul acesteia! Poți să scoți o lucrare foarte faină, dar dacă titlul lucrării nu este adecvat, nu o pui în valoare cum se cuvine.

I.T.: Titlul lucrării ar trebui să ne ghideze, oarecum, ducându-te în zona în care ar trebui să căutăm detaliile, nu-i așa?

R.T.: Exact! Ca un amănunt, deși am terminat un master în sculptură și fac și sculptură, specializarea mea, ca membru al Uniunii Artiștilor Plastici, este în ”Arte decorative”. Am absolvit facultatea la Oradea. Am abordat și teme religioase, pentru că am făcut și teologie. Iar licența mea în teologie a fost axată pe Arta creștină. Toată viața am simțit că trebuie să mă exprim prin artă mai mult decât prin cuvânt, deși am lucrat și ca jurnalist o bună perioadă de timp. Am făcut muncă de jurnalist, aproape zece ani, pe zona culturală și de religie și doi ani de zile am fost Redactor Șef la o revistă națională de software educațional. Practic, primeam la redacție niște DVD-uri, enciclopedii (Britanica, Encarta sau Enciclopedia viorilor) și împreună cu colegii, analizam acele softuri din toate punctele de vedere (tehnic, educațional, etc) și le dădeam note. A fost o experiență interesantă, dar tot timpul am revenit spre artă. Am lucrat în tehnici diferite. Acum aproape treizeci de ani am început să lucrez niște cruciulițe din lemn pe care le săpam cu o daltă fină și introduceam în lemn, în interior, platbandă de alamă sau argint, elemente care completau desenul. Era intarsie de alamă în lemn, să zicem, sau de argint în lemn. Lucram cu tot felul de tipuri de lemn.

I.T.: Ca teolog, ați profesat vreodată?

R.T.: Da, sunt preot și acum, dar starea sănătății nu-mi mai permite să stau la slujbă mult timp.

I.T.: Îmi puteți spune le ce lucrați, acum, în cadrul acestei Tabere de creație?

R.T.: Da, revenind la ceea ce fac acum, aș vrea să precizez că, inițial, le cerusem gazdelor noastre, ca și obiecte de studiu, o ușă pentru mine și o fereastră pentru soția mea. Dar ne-am procopsit cu două uși! Prin intervențiile pe care le facem asupra lor, încercăm să le dăm o nouă viață!

I.T.: Este interesant ce se poate face, de exemplu, pe sticla obișnuită, cum sunt ochiurile acelei uși la care a lucrat soția dumneavoastră. Sunt vitralii, nu-i așa?

R.T.: Este o lucrare realizată cu o vopsea specială care înlocuiește plumbul din vitraliul clasic, original.

I.T.: Sunteți preot. Considerați Biblia o poartă care ni se deschide către înțelegerea religiei?

R.T.: Da, este. Textul poate fi interpretat în diferite variante, în diferite feluri. Dar mesajul s-a dovedit că a fost același, de mii de ani!

I.T.: Să discutăm puțin, concret, despre lucrarea pe care o realizați acum…

R.T.: Acum, aș putea spune că mă autocopiez! Fotografia aceasta este o imagine cu stâncile numite „Detunata”. Aici este o mică pădurice…

I.T.: Aveți în față, întotdeauna, o imagine a lucrării pe care doriți să o transpuneți pe metal?

R.T.: Da, am. Lucrarea aceasta, de exemplu, este pictura soției mele, intitulată ”Detunata”. Și aici este grafica mea. Într-adevăr, am văzut ușa cu câteva zile înainte să ajungem în tabără dar, cum vorbeam cu soția, am vrut să mergem să o vedem și la fața locului. Pentru că am avut la dispoziție câteva zile, o zi trecută cu excursia, a doua zi a mai fost ceva… Ideile ne-au venit pe parcurs și atunci, acele obloane pe care le vedeți pe ușă m-au inspirat să acopăr niște goluri. Dar nu în totalitate, pentru că ar fi fost redundant. Trebuie să-i găsești obiectului asupra căruia acționezi, o compoziție. În partea de jos a ușii am aplicat o imagine din oraș. Sunt cele trei biserici vechi, reprezentative ale orașului. Consilierul cultural al Primarului, Cosmin Pleșa, regizor și teolog, ne-a ajutat să obținem imaginile astea.

I.T.: Revenind la tehnica de lucru folosită, ce tratamente ar trebui să-i mai faceți foiței de cupru pentru a ajunge să fie, în final, lucrare de artă?

R.T.: Gravura se va vedea pe partea cealaltă a foiței, pentru că, din experiență, am observat că partea negativă, să zicem așa, este în oglindă. Ar fi trebuit să primesc și imaginile întoarse (în flip!) și să lucrez după ele. Prin apăsare, folia de cupru capătă volum și asta mă ajută. Și atunci, după finalizarea lucrării, doar o ard și o șlefuiesc. Există și varianta să vopsesc folia de cupru, peste desenul gravat și apoi să-l patinez, să-l curăț… Se obține o imagine ca la tipar!

I.T.: Șlefuirea o faceți cu șmirghel sau cu o pâslă fină?

R.T.: Aici o fac cu un șmirghel cu o granulație mică, un șmirghel fin. Acasă am un aparat cu pâslă, dar aici nu am așa ceva.

Care va fi destinația finală a unei astfel de lucrări, având în vedere mărimea sa?

R.T.: Ușa la care lucrez eu, după încheierea expoziției, se va întoarce la proprietar. Și va fi tot o ușă! Teoretic, toate lucrările pe care noi le realizăm în tabăra de creație, rămân la Primărie. Dar cu ușa aceasta, așa a fost înțelegerea făcută și ea se va întoarce la proprietarul ei. Iar ușa cealaltă, la care lucrează soția mea, am înțeles că a fost ușa unei crâșme din Abrud. Ce este interesant la ea este că, deși la crâșmă se mai întâmplă și evenimente neplăcute, din cauza consumului excesiv de alcool, toate ochiurile de sticlă ale ușii sunt originale, făcute din glajă! Din sticlă turnată! Când vezi atâta perfecțiune la sticla de astăzi folosită, de exemplu, la termopane, îți aduci aminte, cu nostalgie, de sticla de altădată cu mici imperfecțiuni, cu bule de aer rămase în compoziție…

I.T.: Nu ați amintit nimic despre tatăl dumneavoastră. Cu ce se ocupa?

R.T.: Tata a fost sculptor. Numele lui era Tîrnovan, dar în timp, prin transcrieri succesive, numele meu a suferit această modificare, de la Tîrnovan la Tîrnovean. În 1956 tata a făcut o ședință, cu peste 200 de studenți. Un fel de revoltă! Comuniștii l-au condamnat și din șapte ani de pușcărie, a făcut trei ani și jumătate…

I.T.: Ce ar mai fi de adăugat acum, pe această temă artistică?

R.T.: Referitor la ușă, aș mai vrea să spun că acele obloane false (pentru că le consider false!) sunt abstracte. Dar ele au un lucru comun: au un ”duh al băilor”, un fel de nebuloasă spirituală, ceva ce se simte în aer. De câte ori am venit aici, am venit cu mare plăcere și Abrudul este un loc special pentru noi. Într-o altă discuție, afirmam că Abrudul a fost un „El-Dorado” pentru noi, românii, gândindu-mă la poveștile țesute în jurul aurului exploatat aici de mii de ani. În anii trecuți mai lucram și cu foiță de aur sau alamă, numai ca să induc ideea aceasta, de aur. M-am gândit că autoritățile, dacă și-ar dori, ar putea să creeze un cadru legal care să încurajeze turismul țintit către obiceiurile locale vechi. De căutare a aurului în albiile râurilor, de exemplu. Așa cum mergi la o baltă și pescuiești, apoi arunci peștele înapoi în apă, s-ar putea face ceva similar și aici pentru cei care au pasiunea aceasta… La pescuit, arunci peștele înapoi, dar ți-ai făcut damblaua! Ai stat la pescuit, te-ai relaxat. La așa ceva mă gândesc! Dar asta depinde de legiuitor, pentru că, din câte am înțeles, acum legea este restrictivă din acest punct de vedere.

I.T.: Până una alta, dumneavoastră, artiștii acestui colectiv prezent în Tabăra de creație de la Abrud, sunteți cei care le oferiți autorităților locale aur! Le oferiți operele de artă realizate în perioada de desfășurare a Taberei, lucrări în care rămân prezente, pentru totdeauna, urme din ”aurul” fiecăruia dintre dumneavoastră! Vă mulțumesc pentru timpul acordat!

R.T.: Și noi vă mulțumim pentru prezența dumneavoastră aici, alături de noi!