Sibienii sunt invitați vineri, 10 noiembrie, ora 18.00, la Sala Thalia, la expoziţia de artă fotografică „Luxembourg à Sibiu”.
Cu ajutorul Federaţiei Luxemburgheze de Artă Fotografică, se reia tema lansată în anul 2007, iar publicul vizitator are ocazia să admire în tihnă instantanee ale unui spațiu urban partener Capitalei Culturale Europene 2007. Artiști fotografi din Marele Ducat de Luxemburg – țară unde se întâlnesc peste o sută de etnii și tot atâtea culturi – creează o punte vizuală emoționantă pentru toți iubitorii genului.
Tot ȋn acest weekend, Salonul Internaţional de Artă Fotografică de la Sibiu 2017 ȋși va deschide porţile, la Centrul de Informare Turistică din cadrul Primăriei municipiului Sibiu, duminică, 12 noiembrie, ora 12.00.
Complexitatea compoziției și tematica diversificată vor fi pe bună dreptate la rang înalt și duminică, zi în care Salonul Internaţional de Artă Fotografică invită sibienii să se alăture invitaţilor din tară şi de peste hotare, participanţilor şi premianţilor. La vernisaj vor fi prezenți președintele și vicepreședintele Federației Luxemburgheze de Artă Fotografică – Fernand Braun, respectiv Yvon Piazza, președintele Federației Române de Artă Fotografică – Eugen Negrea și reprezentantul României la Federația Internațională de Artă Fotografică – domnul Balasi Csaba (MFIAP).
„Călătoria face parte din natura umană. Chiar și în momentele de repaus, mintea noastră parcurge spații ideatice din inerția spiritului aflat în perpetuă mișcare. Este motivul pentru care tema de anul acesta a Salonului Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu se intitulează Photo Travel. Pe lângă tema liberă, această secțiune a încercat să surprindă forța motrice a lumii de azi – dorința de a vedea locuri, oameni, obiceiuri. Ne aflăm cu toții în plin proces de globalizare, iar granițele încep să devină din ce în ce mai abstracte”, a declarat Radu Stănese, președintele Fotoclubului Orizont.
Vizitatorii pot admira până în 30 noiembrie de la portrete atent elaborate la peisaje, imagini care surprind aspecte din viaţa rurală și viața sălbatică a animalelor. Salonul poate fi vizitat vizat în mod gratuit în timpul programului Centrului de Informare Turistică, luni până vineri între orele 9.00-17.00, sâmbăta şi duminica între orele 9.00-13.00.
„Un vechi proverb norvegian afirmă că noi trăim toți sub același cer, dar nu avem cu toții același Orizont. Inestimabila valoare a complexității percepțiilor artiștilor fotografi a fost susținută și în acest an de o nouă ediție a Salonului Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu. Sperăm că aceste sincere dansuri de culoare vor reuși să vă ridice de pe scaun, să vă surprindă cu piruetele profunzimii dimensiunii psihice și afective ale artiștilor veșnici rătăciți printre stele, să deschidă cu ajutorul caldelor mărturisiri toate ferestrele trăirilor și anotimpurilor interioare, lăsând în urmă speranțele, modestia și grația unui misterios început de călătorie…”, a declarat Liliana Popescu, managerul Salonului Internațional de Artă Fotografică Sibiu.
Cele mai valoroase și mai râvnite medalii din lumea fotografiei vor pleca anul acesta în toate colțurile lumii. Din juriu au făcut parte Balási Csaba (Romȃnia) – maestru FIAP, dr. Adriana Alejandra Marelli – (Argentina) – artist fotograf, profesor universitar, Fred Nuss (România) – AFIAP, Louis Guermond (Franţa/România) – artist independent, Daniel Bălțat (România).
Federațiile internaționale care au patronat ediția din acest an și care acordă medaliile sunt: Fédération Internationale de l’Art Photographique (FIAP), Global Photographic Union (GPU), Royal Photographic Society (RPS), Images Sans Frontière (ISF), Image Colleague Society International (ICS), International Union of Photographers (IUP), Asociaţa Artiştilor Fotografi din România (AAFR).