Arme și cartușe din cele două războaie mondiale, găsite într-o gospodărie din Veștem | FOTO

Surpriză de proporții… mondiale în timpul unei banale operațiuni de demolare a unui imobil, la Veștem. Polițiștii sibieni au intervenit în forță.

„În data de 12 martie a.c., cu ocazia unor activităţi de demolare a unui imobil de pe raza localităţii Veştem, au fost găsite mai multe elemente de arme şi muniţie. Toate elementele au fost confiscate, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, anunță subcomisarul Luciana Lazăr, purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu.

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au intervenit la faţa locului, unde au identificat mai multe arme şi componente de arme, precum şi o cantitate însemnată de muniţie şi elemente de muniţie (aproximativ 1.400 de cartuşe) provenind din cele două războaie mondiale, aflate în stare de degradare.

Pentru identificarea tuturor bunurilor a fost folosit şi un câine special antrenat în Centrul Chinologic „Aurel Greblea” din Sibiu.


 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*