Arhiepiscopia Sibiului construiește o grădiniță în Cartierul Arhitecților

IPS Laurențiu, arhiepiscopul Sibiului și mitropolitul Ardealului, a binecuvântat astăzi șantierul noii grădinițe din Cartierul Arhitecților.

Grădinița Arhiepiscopiei Sibiului va găzdui activitățile educative pentru 150 de copii și va fi terminată în prima parte a anului 2020.

Grădinița „Sfântul Nicolae” va avea șase săli de clasă, bucătărie și sală de mese, o sală multifuncțională și alte spații administrative, dispuse la parter și mansardă. Spațiul funcțional va fi de 700 de metri pătrați, iar activitățile educative se vor desfășura după un program normal și un program de tip afterschool.

Lucrările de construcție au început de curând, iar la turnarea fundației, IPS Mitropolit Laurențiu și un sobor de preoți au oficiat o slujbă de sfințire.

„Într-un nou cartier al Sibiului, Cartierul Arhitecților, unde nu există școală, grădiniță sau o unitate medicală, ne-a ajutat bunul Dumnezeu să achiziționăm un teren și aici să ridicăm o grădiniță pentru copilașii din familiile de tineri din acest cartier. Am considerat că aceasta este prima necesitate, iar grădinița va face parte dintr-un ansamblu educațional, social și religios ocrotit de Sfântul Nicolae și care va cuprinde, pe lângă această grădiniță, o capelă din lemn, provizorie, o biserică și un centru social și educațional. Mulțumim bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să îndeplinim toate formalitățile, care n-au fost puține, și acum să punem piatra de temelie a acestei grădinițe. I-am mulțumit lui Dumnezeu și ne-am rugat să ne ajute în continuare ca, în termen cât mai scurt, să o edificăm și să o punem la dispoziția celor care au nevoie de ocrotirea și educarea copilașilor lor”, a declarat ierarhul.

Arhiepiscopia mai are, de câțiva ani, o grădiniță în Sibiu, pe strada Dealului. Grădinița „Sfântul Dimitrie” oferă celor peste 85 de copii programe educaționale în limba română și în limba germană. Preșcolarii sunt distribuiți în cinci grupe și participă la diverse activități educaționale specifice acestei vârste, dar și la alte activități, cum ar fi dansurile populare și moderne, activități sportive și de dezvoltare armonioasă, serbările organizate cu prilejul marilor sărbători, 1 și 8 martie, finalul anului școlar, Ziua Internațională a Copilului și Ziua Internațională a Educației. În colaborare cu Departamentul de Asistență Socială al Arhiepiscopiei Sibiului, copiii de la Grădinița „Sfântul Dimitrie” vizitează periodic Căminul de Vârstnici din Sibiu, pentru a susține moment artistice și a le oferi bunicilor momente de bucurie. De asemenea, micuții sunt inițiați în valorile creștine și participă la slujbele oficiate la biserica „Sfântul Ioan Iacob Românul” din apropiere, în zilele de sărbătoare din timpul săptămânii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*