Arena Platoș Păltiniș are un nou record de ture! Cei mai bine clasați concurenți la clasa ski au reușit să facă 160 de coborâri în cele 12 ore de concurs, iar campionul la snowboard a reușit 158 de coborâri.
Maratonul de 12 ore, încheiat duminică dimineață, la ora 9.30, a adus la start peste 50 de concurenți la cele două clase, ski și snowboard. Avantajați de deplasarea mai rapidă spre teleschi și telescaun, schiorii au stabilit recordul de ture posibile în 12 ore, nu mai puțin de 160 de ture, reușite de trei concurenți. Campionul clasei snowboard a făcut 158 de coborâri, iar următorii doi clasați, câte 154.
Concursul nu a debutat sub cele mai bune auspicii, din cauza condițiilor meteo. A plouat, a nins, s-a lăsat un frig crâncen spre dimineață, a ieșit soarele, apoi totul s-a acoperit în ceață, însă nimeni nu a cedat. Francis Sarosi, Leonard Mitrică și Daniel Muntean au ocupat cele trei poziții ale podiumului de ski, iar Silviu Popa, Robert Damian și Alex Macrea podiumul de snowboard. La echipe, Sebastian Barbu și Darius Borș au reușit 159 de coborâri, urmați îndeaproape de Florin Mirescu și Ciprian Fușle, cu 158, și Petru Rășina și Dumitru Popa, cu 157 de coborâri în 12 ore de concurs. La snowboard, pe echipe, Liviu Revnic și Ștefan Popa au coborât pârtia de concurs de 151 de ori, Samuel Lazăr și Andrei Teodorescu, de 145, iar ocupanții locului III, Iulia Iridon și Anastasia Groza, de 137 de ori.
„Nu a fost un concurs deloc simplu pentru concurenți. Au avut de înfruntat vremea, oboseala, frigul, au fost nevoiți să își depășească limitele ca să poată încheia cele 12 ore. Ne bucurăm că fiecare și-a găsit un ritm și un mod de abordare a pârtiei în control, nu am avut accidentări sau incidente grave, a fost un concurs extrem de reușit”, spune Radu Lungu, organizatorul de competiții al complexului Arena Platoș Păltiniș.
Concurs de cross, în weekend
Seria concursurilor extreme in acest sezon e departe de a se fi încheiat. Amânat în luna ianuarie, din cauza lipsei zăpezii în funpark, concursul de cross va avea loc la finalul acestei săptămâni. Amenajarea traseului a început de ieri. Elementele pregătite pentru concursul de freestyle vor fi înlocuite de obstacole rapide, specifice concursurilor de cross, cu multe pante și contrapante. Vârsta minimă pentru participarea la acest concurs este de 16 ani. Concurenții vor porni în grupe de câte patru, în sistem eliminatoriu, primii doi urmând să treacă în faza următoare. În funcție de numărul concurenților calificați, finala se va desfășura între 16 sau 32 de concurenți. Fiecare concurent are dreptul la o tură de recunoaștere a traseului, la două coborâri de antrenament și la o manșă cronometrată înainte de startul concursului. Concursul are loc în data de 10 februarie. Înscrierile sunt deschise în ziua concursului, până la ora 9.30. După ședința tehnică, la ora 10 se va face recunoașterea traseului, la 10.30 vor avea loc antrenamentele, iar calificările vor începe la ora 12. Finalele sunt programate la orele 14 – clasa snowboard și 15 – clasa ski. Doritorii se pot înscrie în avans aici.