Arena Freestyle Open 2026, spectacol de freestyle la Păltiniș Arena

Păltiniș Arena a găzduit cu succes ediția 2026 a competiției Arena Freestyle Open, eveniment care a adunat peste 40 de schiori și snowboarderi din întreaga țară, dornici să își testeze limitele pe un snowpark special amenajat pentru concurs.

Sursa foto: Păltiniș Arena

Traseul a fost conceput astfel încât să ofere provocări atât pentru sportivii aflați la început de drum, cât și pentru riderii avansați. Structurat pe cinci platforme, acesta a inclus două linii distincte, cu elemente variate – de la rail-uri și box-uri tehnice, până la kickere spectaculoase – punând accent pe creativitate, control și stil.

Condițiile meteo au fost ideale, cu temperaturi plăcute și zăpadă de calitate, iar competiția a fost una extrem de strânsă. Publicul prezent la baza pârtiei a creat o atmosferă energică, urmărind cu entuziasm evoluțiile sportivilor.

Sursa foto: Păltiniș Arena

Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a două zile. Vineri au avut loc antrenamentele oficiale, între orele 10:00 și 16:00, iar sâmbătă s-au derulat ședința tehnică, manșele oficiale de antrenament, calificările și finalele. Lupta pentru podium a fost disputată până în ultima manșă, atât la schi, cât și la snowboard.

Premiile au constat în produse de specialitate oferite de magazinele FlavaShop din Brașov și H2O. „Mulțumim sponsorilor, Red Bull România, partener constant al concursurilor de acțiune de la Păltiniș Arena, precum și magazinelor FlavaShop și H2O pentru sprijinul acordat. De asemenea, mulțumiri tuturor concurenților și spectatorilor care au contribuit la reușita unei ediții memorabile a Arena Freestyle Open”, au transmis organizatorii.

Rezultate Arena Freestyle Open 2026

Ski grooms – sub 14 ani

  • Patrick Buțiu (12 ani, Sibiu)

Ski rookies – 14-17 ani

  1. Torok Zalan (17 ani, Cluj)
  2. Albert Nicolae (14 ani, Brașov)
  3. Dorian Neculoiu (17 ani, Brașov)

Ski adulți

  1. Pap Koppany (29 ani, Miercurea Ciuc)
  2. Marton Antal (24 ani, Miercurea Ciuc)
  3. Hollo Halman (25 ani, Miercurea Ciuc)

Snowboard fete – rookies

  1. Emoke Fejer (14 ani, Miercurea Ciuc)
  2. Krisztina Garbea (14 ani, Miercurea Ciuc)

Snowboard fete – adulți

  1. Iulia Șerbu (18 ani, Sibiu)

Snowboard băieți – grooms

  1. Octavian Drăgoiu (13 ani, Alba Iulia)
  2. Kassay Vazul (13 ani, Miercurea Ciuc)
  3. Eduard Lorincz (12 ani, Sibiu)

Snowboard băieți – rookies

  1. Theodor Petre (14 ani, Brașov)
  2. Elod Goga Molnar (14 ani, Miercurea Ciuc)
  3. Ștefan Cocioabă (16 ani, Sibiu)

Snowboard băieți – adulți

  1. Matyas Iszlay (25 ani, Miercurea Ciuc)
  2. Victor Bărbulescu (24 ani, Sibiu)
  3. Zoltan Reisz (25 ani, Miercurea Ciuc)