Un proiect de 7,6 milioane de lei va face posibilă modernizarea parcului balnear, amenajarea unui camping turistic și a unui parc pentru rulote la Ocna Sibiului.
Primarul orașului Ocna Sibiului, Claudiu Predescu, și ministrul Turismului, Bogdan Trif, au semnat, astăzi, la sediul Primăriei Ocna Sibiului, contractul de finanțare a proiectului „Dezvoltarea infrastructurii turistice în stațiunea balneoclimatică Ocna Sibiului, orașul Ocna Sibiului”.
200.000 de turiști în fiecare an
Proiectul în valoare de aproape 7,6 milioane de lei va fi finanțat de Ministerul Turismului în proporție de 90 la sută din valoarea investiției de bază.
„Consider că astfel am făcut un pas important pentru ca stațiunea balneară Ocna Sibiului să redevină un adevărat punct de atracție turistică. Și astăzi am găsit Ocna Sibiului plină de turiști, pentru că mulți dintre cei care vin aici cunosc efectele terapeutice ale celor șapte lacuri cu apă sărată din parcul balnear. Stațiunea are un potențial turistic enorm datorită resurselor naturale. Aproximativ 200.000 de turiști ajung la Ocna Sibiului an de an, dar sunt sigur că numărul acestora va crește după finalizarea proiectului pe care tocmai l-am semnat. În plus, Primăria Ocna Sibiului a depus un proiect de reabilitare a unui pachet de șase străzi din stațiune prin programul de finanțare a investițiilor pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare, programul demarat, anul trecut, de Guvernul României, care asigură finanțarea în proporție de 100%. Stațiunea balneară beneficiază și reabilitarea mai multor străzi prin Programul Național de Dezvoltare Locală, cu bani de la guvern”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Investiția va acoperi și crearea tuturor rețelelor de apă, canal și de electricitate, amenajarea unor alei pietonale, precum și amenajarea unor locuri de joacă pentru copii și construcția unei clădiri administrative dotată cu dușuri, toalete, bucătărie, mașini de spălat și spații de depozitare.
„Primar campion”
Edilul-șef Claudiu Predescu, pe care Trif l-a numit un „primar campion la accesarea fondurilor naționale și europene”, a declarat că orașul pe care îl conduce își propune să trăiască din turism, exploatând potențialul său cunoscut încă din perioada administrației austro-ungare. Dacă, în prezent, Ocna Sibiului dispune doar de aproximativ 500 de locuri de cazare și puține modalități de petrecere a timpului liber, în următorii doi sau trei ani oferta sa turistică va fi mai mare și mai variată. „Proiectul vrea să diversifice oferta turistică și să crească numărul celor care își vor petrece vacanțele aici, fie că vorbim de conaționali ai noștri, fie de vizitatori din străinătate”, a menționat Predescu.