Luni, 172 elevi din unitățile de învățământ ce aparțin U.A.T.-urilor Cristian și Poiana Sibiului se întorc la cursuri.
Ei se adaugă celor 318 elevi din U.A.T.-ul Roșia care s-au întors la cursuri începând de azi.
De asemenea, un număr 631 elevi din unitățile de învățământ ce aparțin U.A.T.-ului Cisnădie se întorc în învățământul online, alături de cei 57 elevi din unitățile de învățământ ce aparțin U.A.T.-ului Arpașu de Jos care, începând de azi, desfășoară orele online.
În urma acestei hotărâri s-au stabilit următoarele scenarii:
- scenariul 2 (rata de incidență peste 1 la mie): 41 de unități de învățământ din U.A.T.-urile: Sadu, Cârțișoara, Arpașu de Jos, Șeica Mică, Orlat, Slimnic, Ludoș, Bârghiș, Miercurea Sibiului, Poplaca, Cisnădie și Marpod – preșcolarii, elevii din ciclul primar, clasele a VIII-a, a XII-a, a XI-a învățământ profesional, ultimul an al școlilor postliceale și cei din învățământul special se vor prezenta la școală cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;
- scenariul 1 (rata de incidență cel mult egală cu 1 la mie): 313 de unități de învățământ din restul U.A.T-urilor – toți preșcolarii și elevii vor merge fizic la școală;
Astăzi nu a fost raportat niciun caz de îmbolnăvire COVID în unitățile de învățământ din județul Sibiu. Ieri, a fost raportat un caz de îmbolnăvire COVID la un elev din clasa a XII-a B, învățământ special, de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu, 11 elevi din această clasă urmând să desfășoare orele în sistem online.
Astfel, de la revenirea din vacanța prilejuită de sărbătorirea Sfintelor Paști (miercuri, 05.05.2021), un număr de 6 cadre didactice (2 au desfășurat ore față în față) și 5 preșcolari și elevi (2 dintre ei a participat la cursuri) au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2.
Drept urmare luni, 31.05.2021, în județul Sibiu un număr de 4 427 elevi (6,84%) vor desfășura orele în sistem online.
Situația se poate schimba în urma incidenței ce va fi raportată duminică, 30.05.2021, de către D.S.P. Sibiu și Prefectura Sibiu.
În ceea ce privește vaccinarea personalului angajat în unitățile de învățământ și unitățile conexe din județul Sibiu, în data de 27.05.2021, situația este următoarea:
Cadre didactice:
- total: 4 697;
- înscriși pe platformă: 2 324;
- programați: 1 582;
- vaccinați: 2 495 (53,11% din total).
Personal didactic auxiliar:
– total: 510;
– înscriși pe platformă: 295;
– programați: 204;
– vaccinați: 297 (58,23% din total).
Personal nedidactic:
– total: 1 159;
– înscriși pe platformă: 509;
– programați: 395;
– vaccinați: 583 (50,03% din total).