Aproape 27.000 de sibieni trebuie să își înnoiască actele de identitate

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu anunță că, în anul 2019, 5.037 persoane care vor împlini vârsta de 14 ani trebuie să se prezinte, însoțite de unul dintre părinți sau, după caz, de reprezentantul legal, la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor în vederea solicitării eliberării primului act de identitate, în termen de 15 zile de la împlinirea acestei vârste.

Tot în cursul acestui an, 26.930 persoane vor fi în situația de a le expira termenul de valabilitate al actului de identitate. Aceștia au obligația să solicite eliberarea unui nou act de identitate cu cel mult 180 de zile înainte de expirare, dar nu mai puțin de 15 zile, la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor care arondează pe linie de evidenţă a persoanelor localitatea de domiciliu, respectiv localitatea de reşedinţă.

Nerespectarea dispoziţiilor legale amintite constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 40 lei la 80 lei.

„Considerăm oportun a menționa că actul de identitate se eliberează în baza cererii pentru eliberarea actului de identitate, depusă personal sau prin împuternicit cu procură specială obţinută de la misiunile diplomatice/oficiile consulare ale României din statul în care titularul actului de identitate se află temporar în străinătate, și a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui de familie și a prenumelui, a datei de naștere, a stării civile, a cetățeniei române – certificatele de stare civilă deținute; a adresei de domiciliu ori a celei de reședință; a achitării contravalorii actului de identitate, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 1375/2006 – mai multe detalii se pot obține accesând site-ul instituției noastre, în secțiunea EVIDENȚA PERSOANELOR. În situaţia în care titularii cererilor pentru eliberarea actului de identitate nu pot prezenta toate documentele necesare emiterii cărţii de identitate, serviciile de profil vor elibera solicitanţilor, după caz, cărţi de identitate provizorii. În contextul celor reiterate, adresăm rugămintea tuturor persoanelor care se află în situațiile expuse, dar și persoanelor cărora le-au intervenit orice alte modificări care impun eliberarea unui nou act de identitate, să-și îndeplinească obligațiile legale ce le revin, sens în care le invităm la unul dintre cele 18 servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor operaționale la nivelul județului Sibiu (în prezent, cele constituite în subordinea consiliilor locale ale celor două municipii, ale celor nouă oraşe, precum şi cele ale comunelor Axente Sever, Dîrlos, Laslea, Orlat, Slimnic, Şura Mică şi Turnu Roşu), structuri aflate în coordonarea metodologică a Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Sibiu”, a precizat directorul executiv Florin-Ioan Munteanu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*