În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 25495 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 33 de persoane).
Până la data curentă au fost vindecate 19. 782 de persoane, iar 952 persoane au decedat (3 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv.
La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 272 de persoane, dintre care pe ATI 40 adulți și 2 minori. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 359 de teste.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 907 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 653 persoane în izolare la domiciliu.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 44 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 38 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 98 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 111 polițiști.
Astfel, au fost verificate 891 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 78 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 216 de mijloace de transport, din care 36 de mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 93 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.000 de lei, dintre care:
– 1 sancțiune contravențională în valoare de 2.000 de lei aplicată unui operator economic din municipiul Mediaș pentru nerespectarea programului de funcționare;
– 75 de sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
– 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
În cursul zilei de 25 aprilie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.
De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.
În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate două avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor dispuse.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 13 persoane și 2 auto. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.
Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.