Aproape 120 de elevi se întrec în cadrul Olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale”, la Biblioteca Astra

Faza județeană a Olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale” a început în această dimineață.

„Este vorba despre un concurs de tradiţie, original şi interactiv, ajuns la cea de-a XX-a ediţie. Întrecerea este destinată 100% elevilor care au prins drag de tradiţiile româneşti de la vârste fragede”, a precizat Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al C.N.M. ASTRA.

Concursul va avea loc pe parcursul a două zile (7-8 aprilie), între orele 9 şi 16, iar organizatorii au ales ca locaţie sediul Bibliotecii Judeţene ASTRA (corpul B, etajul 5). Vizitatorii vor putea să admire lucrările concurenţilor începând cu ora 12:30, oră la care comisia de jurizare îşi va intra în rol.

Participă 117 elevi din 35 de şcoli, cluburi de copii şi ateliere particulare din tot judetul Sibiu. Numărul acestora este mai mare faţă de cel înregistrat la ediţia de anul trecut, când au participat 107 copii din 29 de unităţi de învăţământ.

Cei înscrişi au vârste cuprinse între 6 şi 18 ani şi provin din Sibiu, Mediaş, Cisnădie, Avrig, Sălişte, Aţel, Porumbacu de Jos, Cârţa, Ocna Sibiului, Racoviţa, Moşna, Bogatu Român, Brateiu, Arpaşu de Sus şi Arpaşu de Jos.

Concurenţii sunt împărţiţi pe 21 de secţiuni, în care trebuie să demonstreze cât sunt de dibaci la cusut, brodat, confecţionat păpuşi, măşti, împletit, pictură pe sticlă, olărit etc. Câştigătorii locului I pe fiecare meşteşug reprezentat la faza judeţeană vor participa la faza naţională în luna august.

Ed. XIX 2014 (3)

Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar al judeţului Sibiu în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Consiliul Județean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*