Pe parcursul anului trecut, la punctul de colectare a medicamentelor expirate, deschis în incinta Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, au fost aduse de către cetățeni aproape 100 de kilograme de astfel de deșeuri.
Ulterior, acestea au fost distruse de către firma de neutralizare deșeuri periculoase contractată de spital. Menționăm că și în acest an medicamentele expirate sau neutilizate pot fi preluate de la populație săptămânal, în fiecare zi de joi, între orele 14:00 și 15:00.
„Punctul de colectare a fost deschis în spitalul nostru pentru a contribui la o reciclare controlată a medicamentelor expirate, considerate deșeuri periculoase, întrucât contaminează apa și solul, periclitându-ne sănătatea. Ne bucurăm că cetățenii au înțeles importanța acestui demers, cu numeroase beneficii la nivelul mediului înconjurător și al sănătății umane și sperăm că și pe viitor vor acționa cu aceeași responsabilitate”, spune Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Spațiul de colectare a acestor deșeuri, cu regim special, a fost amenajat, potrivit legislației, în curtea spitalului. La prezentare, cetățenii se vor adresa agentului de pază, care îi va îndruma către punctul de colectare, demersurile de predare făcându-se sub îndrumarea asistentului medical desemnat cu supravegherea acestei activități.
„Adresăm rugămintea cetățenilor să nu verse conținutul medicamentelor în recipientele de colectare, ci să le depună în ambalajele originale. De asemenea, să nu introducă mâinile în containere, întrucât există pericol de tăiere și înțepare”, atrage atenția dr. Maria Hirist, medic epidemiolog Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Potrivit legislației, există mai multe tipuri de recipiente de colectare, marcate vizual în culori diferite, după cum urmează:
Citostatice/Citotoxice – fond Mov
Medicamente uzuale – fond Verde
Recipiente sub presiune – fond Portocaliu
La depunere, medicamentele vor fi scoase din ambalajele suplimentare, cartonul fiind reciclat într-un recipient distinct. În plus, dispozitivele sub presiune, de tipul inhalatori, aerosoli, spray-uri, vor fi colectate separat. Ulterior, medicamentele preluate vor fi distruse de către o firmă specializată, cu care spitalul are contract în acest sens.
Există însă și o categorie de medicamente care, conform legii, nu pot fi colectate în spital, respectiv cele psihotrope și stupefiante, acestea urmând a fi returnate în farmacii.