Aproape 10.000 de sesizări pentru copii dispăruți au fost făcute în ultimul an, peste jumătate dintre disparițiile de minori sunt plecări voluntare. Numărul e în creștere, pentru al doilea an succesiv, notează Monitorul de Cluj.
Foto: pexels.com
Aproape 10.000 de sesizări pentru copii dispăruți au fost făcute în ultimul an, peste jumătate dintre disparițiile de minori sunt plecări voluntare. Numărul e în creștere, pentru al doilea an succesiv.
Fenomenul copiilor dispăruți este cu atât mai alarmant în România, cu cât, dintre cele 9.902 de sesizări privind minori dispăruți, procesate în perioada aprilie 2023 – aprilie 2024, peste jumătate reprezintă plecări voluntare din locuințele sociale, căminele școlare sau centrele D.G.A.S.P.C, potrivit statisticii IGPR, solicitate de Organizația Salvați Copiii România.
Dintre aceste sesizări, active mai sunt, în acest moment, 424, dintre care majoritatea (295) privesc minori cu vârsta cuprinsă între 14 și 17 ani. Experții Salvați Copiii atrag atenția că aceste plecări voluntare ale copiilor sunt adesea un simptom al uneia sau mai multor experiențe negative care li se întâmplă.
Prin comparație, între 30 aprilie 2022 și 22 aprilie 2023 au fost 8.722 de sesizări referitoare la dispariția minorilor, cu 1.145 mai mult decât în anul anterior.
Din totalul sesizărilor privind disparițiile de minori în ultimul an:
97 se referă la copii cu vârsta sub 5 ani;
163 la copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani;
2.300 privesc copii cu vârsta între 10 și 14 ani;
7.342 sunt sesizări care se referă la disparițiile unor copii din grupa de vârstă 14 – 17 ani.
În fiecare an, în Europa sunt raportați în jur de 250.000 de copii dispăruți. Missing Children Europe, federația europeană dedicată copiilor dispăruți și exploatați sexual, publică anual, de Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți, raportul său „Cifre și tendințe”.
Acest raport colectează și analizează date din rețeaua sa de linii telefonice de urgență pentru copii dispăruți, pentru a ajuta profesioniștii din domeniu să înțeleagă mai bine complexitatea problemei și să dezvolte strategii eficiente pentru a proteja copiii vulnerabili. În 2023, linia telefonică europeană de urgență 116 000 pentru copii dispăruți a primit 67.345 de apeluri referitoare la 7.274 de cazuri de copii dispăruți.
De ce fug copiii: cinci cauze
O problemă principală în lupta pentru prevenirea plecărilor de acasă ale copiilor este percepția greșită a fenomenului și în special asocierea cu termenul voluntar. De cele mai multe ori, aceste plecări sunt denumite plecări voluntare, însă acest termen neagă complexitatea și natura fenomenului.
Copiii fug în primul rând din cauza problemelor de acasă, iar în fruntea listei se află diferitele forme de violență, conflictul, abuzul și neglijarea. Schimbările în dinamica familială, stilul parental prea autoritar și consumul de alcool și droguri al unui părinte reprezintă de asemenea probleme identificate acasă.
Copiii din centrele de plasament reprezintă unul dintre grupurile de tineri cele mai expuse riscului și cu probabilitate crescută de a fugi și a avea dificultăți în accesarea ajutorului. Motivele comune includ dorința lor de a se alătura familiei de origine sau cuiva apropiat lor și problemele ce țin de ocrotirea lor din centrele de plasament.
Cea mai frecventă problemă pe care copiii o experimentează la școală are legătură cu bullyingul, urmată de tulburările de învățare, frecvența redusă la ore și presiunea socială din partea colegilor.