Aplicaţie salvatoare pe mobil

 

Crucea Roşie Sibiu se alătură iniţiativei lansate la nivel naţional de către organizaţie, prin aplicaţia de prim ajutor disponibilă pe telefonul mobil. Aplicaţia vine în ajutorul oricărei persoane care, la un moment dat, se poate afla în rolul de salvator, un astfel de ghid cu toate informaţiile necesare făcând diferenţa dintre viaţa şi moarte. Programul are o interfaţă practică şi un meniu care oferă posibilitatea navigării uşoare şi rapide. Secţiunea „Învaţă“ prezintă diverse situaţii care necesită o intervenţie de prim ajutor. Pentru fiecare dintre acestea, aplicaţia contribuie la înţelegerea şi recunoaşterea problemei, iar instrucţiunile explică modul de acţiune.

De asemenea, este disponibilă secţiunea de studiu despre cei patru paşi esenţiali în acordarea primului ajutor, precum şi opţiunea de apelare la numărul de urgenţă 112 însoţită de indicaţii despre informaţiile esenţiale care trebuie oferite în momentul solicitării ajutorului medical specializat. Secţiunea „Urgenţe“ este poate cea mai importantă, aceasta cuprinzând cele mai frecvente posibile cazuri de accidente şi instrucţiuni pas cu pas menite să ajute salvatorul. De asemenea, numărul 112 poate fi apelat direct de aici.

 

 

Donaţii pentru download

 

Aplicaţia de prim ajutor este disponibilă în Apple Store, iar pentru fiecare din primele 1.000 de descărcări, lanţul comercial Real donează câte 2 euro către Crucea Roşie Română pentru înfiinţarea punctelor de prim ajutor în zonele izolate ale ţării. În plus, ghidul vă permite înscrierea directă la cursurile de prim ajutor organizate de Crucea Roşie în fiecare care oraş în care activează organizaţia. (M. M.)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*