Apelul președintei Daniela Cîmpean la rațiune: TOLERANȚĂ ZERO PENTRU HĂRȚUIREA CORPULUI MEDICAL!

Dragi sibieni,

Trăim zile în care, din păcate, fiecare dintre noi suntem puși la încercare, zile în care, mai mult ca niciodată, ne temem pentru viața noastră și a celor dragi. Ca să facem față, ca să trecem cu bine peste asta, e nevoie de multă rațiune și mai ales de un comportament serios și responsabil.

E omenește să ne gândim la siguranța noastră, e chiar foarte bine să ne protejăm și să fim atenți la ce se întâmplă în jur, e omenește până la urmă să ne fie frică. Asta nu justifică însă comportamente precum agresarea vecinilor pentru ca sunt medici sau asistente și ar fi putut intra în contact cu virusul. Nu justifică, de asemenea, în nici un fel comportamentul celor care au agresat sau hărțuiesc personalul medical care face naveta sau care se deplasează pentru a îndeplini obligații profesionale.

E de neînțeles și este chiar revoltător cum, în contextul atâtor oameni care-și pun la dispoziție proprietățile gratuit pentru cei care luptă pentru viața și sănătatea noastră, un vecin poate încerca să îngrădească accesul celui de alături (cu care trăiește de o viață) la proprietatea sa, pentru că este medic sau asistentă medicală.

Iată de ce fac acum un apel la conștiință, la normalitate și rațiune, înainte de a face un apel la lege.

Protejarea, încurajarea și chiar răsplătirea personalului sanitar nu este doar o obligație a autorităților, ci un semn de normalitate din partea fiecărui sibian, o obligație de conștiință a fiecăruia dintre noi.

 Suntem în această situație cu toții și trebuie să acționăm în scopul binelui comunității, toți, fără excepție. Trebuie să o facem împreună, fiindcă nu există salvare individuală! Și mai trebuie să o facem cu decență! Să acționăm astfel încât, atunci când totul se va fi terminat, să ne putem privi în ochi unii pe ceilalți!

Sper din tot sufletul că nu va fi nevoie de lege ca să îi apăram tocmai pe cei care ne apară pe noi! Însă, dacă va fi, vă asigur că nici unul dintre aceste comportamente sau altele asemenea nu vor rămâne fără urmările legale maximum posibile și că toleranța noastră va fi ZERO față de orice acțiune care amenință sau pune în pericol corpul medical și pe toți cei care luptă pentru viața și viitorul nostru.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*