Întreaga infrastructură de alimentare cu apă, canalizare și epurare din satele Bogatu Român și Broșteni a trecut în administrarea operatorului regional Apă Canal S.A. Sibiu.
Actul adițional privind preluarea și exploatarea sistemului de alimentare cu apă rezultat din investițiile „Rețea de alimentare cu apă în satele Bogatu Român și Broșteni” și „Rețea de canalizare și Stație de epurare în satele Bogatu Român și Broșteni” a fost semnat, ieri, 7 iunie, în cadrul unei ceremonii organizate la Primăria comunei Păuca.
Finanțare PNDR
La eveniment au luat parte primarul Niculae Dancu, directorul general al societății Apă Canal, inginerul Vasile Maier, vicepreședintele Consiliului Județean, Marcel Luca, directorul executiv al Asociației de Apă Sibiu, Adina Bica, consilierii locali din Păuca, reprezentanți ai firmelor de consultanță și ai constructorilor ce au contribuit la realizarea acestor investiții. „Asistăm la un moment istoric, pentru că înființarea unor rețele de distribuție a apei și a unei rețele de canalizare cu stație de epurare se întâmplă o singură dată. Pentru noi e o mare bucurie și mândrie că am reușit să implementăm aceste două mari proiecte finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală“, a spus Niculae Dancu, primarul comunei Păuca.
Proiect ambițios
La rândul său, directorul general al Apă Canal Sibiu S.A., Vasile Maier, a explicat că în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată din județele Sibiu și Brașov”, derulat de Apă Canal S.A., prin POS Mediu, a fost construită o aducțiune lungă de peste 73 de kilometri, ce transportă apă potabilă de la Uzina „Dumbrava“ din Sibiu către 14 localități de pe Valea Secașelor. „A fost un proiect ambițios, acceptat greu la finanțare. Dar am reușit să-l realizăm cu succes și să fim în măsură să furnizăm apă potabilă și pentru localitățile de pe Valea Secașelor, într-o zonă în care apa potabilă se găsește mai greu. Am convingerea că toate aceste investiții vor ridica nivelul de sănătate al populației”, a precizat Maier.
Istoricul investiției
Începând cu anul 2013, în paralel cu realizarea aducțiunii, Primăria Păuca a realizat, prin fonduri europene, rețele de distribuție a apei potabile, canalizare și stație de epurare pentru peste 500 de imobile din Păuca și Presaca. În ultimii doi ani, au fost introduse rețele de apă și canalizare și în celelalte două localități aparținătoare, Broșteni și Bogatu Român, astfel încât cei peste 2.000 de locuitori ai comunei să aibă acces la aceste servicii ce conferă siguranță alimentară și niveluri ridicate de civilizație și confort.
În pregătire
Extinderea ariei de operare este o activitate curentă a societății Apă Canal Sibiu, care a devenit al doilea operator regional din România, cu servicii interjudețene încă din anul 2009. Populația aflată în aria de operare a ajuns la aproximativ 270.000 de persoane, pentru care Apă Canal realizează importante investiții în infrastructură atât din fonduri proprii, cât și cu contribuții din partea UE. Operatorul regional pregătește în prezent noi investiții în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM), cel mai amplu program investițional realizat cu sprijin european.