Locuitorii de pe Valea Secașelor beneficiază de un confort sporit ca urmare a punerii în funcțiune de către SC Apă-Canal SA Sibiu a aducțiunii de apă Valea Secașelor.
Eforturi de ani de zile
Oamenii din acestă zonă primesc apă de calitate printr-o aducțiune de 73,7 km. Inaugurarea a avut loc în prezența directorului societății, Mircea Niculescu, a viceprimarului Sibiului, Virgil Popa, a prefectului Ovidiu Sitterli și a primarilor de pe Valea Secașelor. „Este un moment important și așteptat de ani de zile de oamenii din această zonă a județului. Ne bucurăm că am putut realiza această investiție“, a mărturisit Niculescu. La rândul său, viceprimarul Popa a apreciat că realizarea acestei investiții va duce la stabilizarea populației în această zonă a județului, care acum beneficiază de un confort mai bun, și la atragerea de noi investiții. Cei mai mulți au fost, însă, primarii de pe Valea Secașelor, care și-au văzut împlinite eforturile de noi de zile. „În urmă cu foarte mulți ani, noi primarii din zonă, am făcut o asociație și au cerut societății Apă-Canal să ne ajute în demersul nostru de a introduce alimentarea cu apă și canalul în zona noastră. Este un eveniment important, deosebit pentru noi“, a spus Maria Greavu, primarul din Loamneș.
Fonduri europene
Punerea în funcțiune a aducțiunii „Valea Secașelor” a reprezentat un moment extrem de important pentru locuitorii a 14 localități din partea de nord-vest a județului Sibiu.
Contractul „Aducțiunea Valea Secașelor” face parte din proiectul „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată din județele Sibiu și Brașov”, finanțat de Uniunea Europeană prin POS Mediu. Apa este potabilizată la stația de tratare „Dumbrava” din Sibiu, după care, prin intermediul aducțiunii, ajunge în localitățile: Şura Mică, Ocna Sibiului, Loamneș, Mândra, Alămor, Bogatu Român, Presaca, Păuca, Gusu, Ludoş, Sângătin, Apoldu de Jos, Apoldu de Sus şi Miercurea Sibiului.
Două etape
În primă fază, de noua aducțiune beneficiază locuitorii din Șura Mică, Rusciori, Ocna Sibiului, Loamneș, Mândra, Alămor, Hașag, Păuca, Presaca, Broșteni, Bogatu Român și Apoldu de Jos, urmând ca apoi să fie conectate și Topârcea, Armeni, Amnaș, Dobârca, Sângătin, Miercurea Sibiului, Apoldu de Sus, Ludoș și Gusu.