Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă în perioada 1 ianuarie, ora 10:30 – 3 ianuarie, ora 10:00, care vizează cantități moderate de precipitații, intensificări ale vântului, ninsori, viscol la munte, strat de zăpadă și polei, în numeroase regiuni ale țării.
Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor se va extinde treptat în vestul, centrul și nord-vestul României, precum și în toate zonele montane și submontane, unde local se vor acumula cantități de apă de 20–30 l/mp. La munte va ninge, iar în special în Munții Apuseni se va depune un strat consistent de zăpadă, de 15–25 cm.
În Banat sunt prognozate precipitații mixte, în timp ce în Maramureș, Transilvania, Crișana și jumătatea nordică a Olteniei vor predomina ninsorile, cu un strat de zăpadă estimat la 5–15 cm. Pe alocuri, se va forma polei, existând risc de condiții periculoase de trafic.
Vântul se va intensifica în Carpații Occidentali și Orientali, iar începând de vineri, 2 ianuarie, și în Carpații Meridionali, unde rafalele vor depăși 70–80 km/h, viscolind ninsoarea. De asemenea, până sâmbătă, 3 ianuarie, intensificări temporare ale vântului vor fi resimțite și în zonele joase din vest, centru și est, cu viteze de 40–50 km/h.
Totodată, ANM a emis o atenționare meteorologică Cod Galben, valabilă în intervalul 1 ianuarie, ora 23:00 – 2 ianuarie, ora 18:00, pentru zonele montane, inclusiv cele din județul Sibiu. În aceste regiuni, vântul va avea intensificări de 70–90 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele pot atinge 90–100 km/h, determinând viscol puternic și scăderea vizibilității.
Meteorologii precizează că, până joi, 8 ianuarie, vor continua precipitațiile în toate regiunile țării, iar local cantitățile de apă pot fi însemnate.











