“Concertul de Anul Nou” de la Sibiu a deschis seria de evenimente culturale ale anului 2017. Peste 800 de spectatori au participat la cele două concerte organizate în 31 decembrie 2016 şi 1 ianuarie 2017. Ritmurile de jazz au purtat marca “Sibiu Big Band” avându-l ca invitat special pe chitaristul sibian Rareş Popsa. Vocea impresionantă a Christianei Uikiza – prezentă pentru prima data la Sibiu – a încântat publicul din sală care a răsplătit-o cu minute în şir de aplauze.
“Primul meu rendez-vous cu publicul sibian a fost unul foarte reuşit, o dragoste la prima vedere şi sper din suflet să urmeze încă multe alte întrevederi. Îi salut cu drag pe toţi cei care au decis să petrecem împreună trecerea dintre ani, iar pe ceilalţi îi aşteptăm la ediţiile următoare” a declarat Christiana Uikiza.
Program pe gustul melomanilor
Programul concertului a cuprins secvenţe de Jazz ale unor mari cântăreţi precum Frank Sinatra, Natalie Cole, Ella Fitzgerard sau Edith Piaf dar şi o compoziţie proprie a Christianei Uikiza – “Symphony of Life”.
“Mă bucur mult că acest eveniment este unul așteptat cu interes de sibieni, dar și că în public regăsim, de fiecare dată, și oameni sosiți de la Cluj, Deva, Alba Iulia, Brașov și București, care își petrec Revelionul aici și aleg sa înceapă anul alături de noi. Singura provocare este de a aduce, cu fiecare ediție, un program nou și artiști de cea mai înaltă calitate, recunoscuți internațional” a declarat Sebastian Gheorghiu, director de proiect.
Concert devenit tradiţie
”Concertul de Anul Nou în Sibiu” a fost lansat în urmă cu 8 ani, în data de 31 decembrie, din dorinţa de-a aduce pe piaţa românească celebrul concept de inspiraţie vieneză, într-o notă personală, care să-i consolideze, în timp, semnătura originală. Bucurându-se încă de la început de succes – şi probându-şi, astfel, necesitatea, evenimentul s-a impus în prima linie între ofertele divertismentului cultural de Revelion organizate la nivel naţional, desfăşurându-se, de fiecare dată, cu casa închisă şi atrăgând cumpărători de bilete atât din Sibiu cât şi din alte oraşe din ţară.
Evenimentul a fost organizat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România. Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu.