Antreprenoriat și Crowdfunding la Școala de Vară FORTHEM din Norvegia

Studenții interesați de antreprenoriat și crowdfunding, care își doresc să experimenteze o vară norvegiană cu o mulțime de activități, sunt invitați să aplice pentru Școala de Vară FORTHEM. Evenimentul va avea loc în perioada  21-25 august 2023 și va fi găzduit de universitatea din Agder (Norvegia), membră a Alianței FORTHEM.

Foto: ULBS

”Scopul școlii de vară este de a familiariza studenții cu elementele fundamentale ale antreprenoriatului și crowdfunding-ului, concentrându-se pe aspectele practice ale antreprenoriatului, pe managementul start-up-urilor și pe abilitățile de elaborare a planurilor de afaceri. Temele teoretice vor fi apoi aplicate într-o campanie antreprenorială și de crowdfunding, pe care studenții o vor dezvolta sub supraveghere și îndrumare atentă. Pe lângă experiența academică, studenții vor avea parte și de activități sociale interesante, precum un tur ghidat al orașului și o cină cu decanul și rectorul universității gazdă”, spun reprezentanții ULBS.

Studenții ULBS interesați să aplice pentru Școala de vară FORTHEM trebuie să contacteze Departamentul de Relații Internaționale, la adresa international@ulbsibiu.ro.

Termenul pentru înscriere este 9 iunie 2023

Perioada de desfășurare: 21-25 august 2023

Locuri disponibile pentru studenții universităților din Alianța FORTHEM: 25

Limba de predare: engleză

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*