ANTI-HALLOWEEN! Frumusețea Ortodoxiei, sărbătorită de tineri la Sibiu

Organizaţia Tinerilor din Sibiu (OTS) organizează marţi, 31 octombrie, o conferinţă cu tema „Frumusețea Ortodoxiei”. Invitatul special este PS episcop dr. Sofian Brașoveanul.

Conferinţa va avea loc în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie din Sibiu, la ora 18.00.

„În cadrul conferinței „Frumusețea Ortodoxiei”, PS Sofian ne va face conștienți și, totodată, responsabili de frumosul pe care-l poartă Ortodoxia. Frumosul e felul de a fi! Prin însăși existența noastră definim frumosul. Omul a fost creat pentru frumos, iar viața, prin firescul ei se cuprinde în el. Frumusețea se simte, se vorbește și se zidește. În naturalețea lucrurilor există ceva aparte, unic, pe care nu-l găsești niciunde la fel, iar asta te fascinează. Așa este și în Ortodoxie: are un specific, un firesc aparte. Mai mult, acest unic e unul zidit, fundamentat teoretic, dar mai ales practic. Ortodoxia se învață și se simte!”, transmit organizatorii.

Începând cu ora 17.00, va avea loc o plimbare în ie românească din Piața Mare spre Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie din Sibiu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*