Aniversare cu aplauze pentru “E pericoloso sporgersi”, în prima seară de TIFF Sibiu

Peste 1.000 de spectatori au aplaudat, ieri seară, prima proiecţie din Piaţa Mare a Festivalului Internațional de Film Transilvania din Sibiu, savuroasa comedie românească „E pericoloso sporgersi” (regia Nae Caranfil), care a aniversat 20 de ani de la premieră.

Prima zi de TIFF Sibiu 2013TIFF Sibiu 2013 a fost deschis oficial de preşedintele Tudor Giurgiu, care a fost însoţit pe covorul roşu de regizorul peliculei, Nae Caranfil şi de actorii Natalie Bonifay, Valentin Teodosiu, George Alexandru şi Marius Stănescu. La finalul proiecţiei, echipa filmului care a marcat începutul noii cinematografii româneşti a intrat în dialog cu publicul entuziast din Piaţa Mare, care s-a arătat interesat de povestea din spatele filmului şi de modul în care actorii au intrat în pielea personajelor.

Festivalul continuă în forţă astăzi, cu un concert de zile mari al etno-rockerilor de la Zdob şi Zdub, programat pentru ora 19.30. În continuare, pe ecranul din Piaţa Mare va rula, în premieră, cea mai recentă realizare a lui Horaţiu Mălăele, comedia „Funeralii fericite”. La eveniment vor fi prezenţi Horaţiu Mălăele şi Adrian Lustig, producător şi scenarist al filmului, împreună cu actorii Mihai Sandu Gruia şi Alexandru Bindea.

Pe agenda TIFF 2013 figurează două evenimente speciale, organizate în decorurile deosebite ale Cetăţii Cisnădioara şi Muzeului în aer liber Astra din Dumbrava Sibiului. Vineri, 21 iunie, la ora 21.30, la Cisnădioara va fi proiectat „Samsara”, un documentar impresionant, iar sâmbătă, la ora 22.00, pe lacul din Muzeul Satului – „Viaţa lui Pi”, revoluţionarul filmul al lui Ang Lee.

Pe ecranul din Piaţa Mare vor rula, până la finalul Festivalului, de la ora 22.00, cele mai tari pelicule ale momentului: vineri, 21 iunie, „Zborul” (regia Robert Zemeckis, cu Denzel Washington), sâmbătă, 22 iunie, „Atlasul norilor” (regia Tom Tykwer, Andy şi Lana Wachowski, cu Tom Hanks), iar duminică, 22 iunie, „Anna Karenina” (regia Joe Wright, cu Keira Knightlley şi Jude Law).

TIFF Sibiu 2013 este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc – APFR, cu sprijinul Ministerului Culturii, al Primăriei Sibiu şi al Casei de Cultură a municipiului Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*