Animal Life transformă Parcul Subarini în Orășelul Animalelor

Timp de o zi, cel mai mare parc al Sibiului se va transforma într-un mini-orășel al animalelor. Proiectul are ca scop educarea copiilor pentru a deveni adulți empatici și responsabili față de animale și natură.

Asociația pentru Protecția Animalelor și Naturii „Animal Life” organizează sâmbătă, 19 august, un nou proiect educațional destinat copiilor dar, în aceeași măsură, și adulților intitulat „Orășelul Animalelor”. Evenimentul va fi organizat în Parcul Subarini și își propune să deschidă lumea minunată a animalelor spre publicul sibian de toate vârstele.

„De-a lungul celor peste 10 ani de activitate am trecut prin toate situațiile posibile, multe dintre ele pe care nu ni le-am fi imaginat niciodată. Am dat peste multe povești triste dar și peste multe altele care au avut un deznodământ fericit. În acești ani de activitate am realizat că educația în privința protejării animalelor și naturii este singura modalitate prin care putem să ne dezvoltăm ca societate într-o direcție normală, modernă, responsabilă și în același timp empatică față de animale”, spune Andreea Roseti, vicepreședintele asociației Animal Life.

Scopul acestui proiect este de a oferi un cadru în care cei mici și cei mari pot interacționa cu animalele, se pot cunoaște între ei și în același timp pot învăța mai multe despre animale și nevoile lor. Participanții la eveniment vor putea interacționa cu animalele în cadrul unui minizoo unde se vor putea juca împreună cu oițe, căprițe, iepurași, cățeluși și pisicuțe dar și cu ponei.

Voluntarii Animal Life vor fi acolo pentru a le oferi participanților informații relevante despre fiecare categorie de animăluțe. Căluții vor putea fi și călăriți de cei mici, care vor mai avea la dispoziție și o șaretă pentru plimbări prin parc. În apropierea micuței grădinuțe zoologice va fi amenajată și o zonă de picnic, unde iubitorii de animale vor putea întâlni puiuții de pisică și de câini salvați de voluntarii asociației și disponibili pentru adopție.

Toate animalele sunt deparazitate și vaccinate de către medicul colaborator al asociației și pot fi luate acasă după semnarea unui formular de adopție. Iar surprizele pentru cei mici nu se opresc aici.

Organizatorii vor amenaja un traseu de agility, unde cei mici se vor putea întrece alături de cățelușii lor într-un concurs ce se anunță foarte amuzant. De asemenea, un dresor este invitat la acest eveniment pentru a le explica doritorilor elementele de bază ale dresajului canin. Deja tradiționalul bazar va fi organizat și în cadrul evenimentului „Orășelul Animalelor” iar toate fondurile obținute se vor duce pentru finalizarea construcției adăpostului Animal Life din Dealul Gușteriței. Lucrările la adăpost sunt foarte avansate însă fondurile limitate de care asociația dispune îngreunează serios finalizarea acestui obiectiv extrem de important pentru animalele fără stăpân din orașul Sibiu.

Întreg evenimentul se va desfășura în zona verde dintre intrarea în Stadionul Municipal și Hotelul Silva, sâmbătă, 19 august, între orele 10 și 20.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*