Animal Life – o „asociație a speranței” pentru animale

Asociația Animal Life a încheiat recent cea de-a cincea campanie de sterilizări gratuite. În cadrul acestei campanii au fost sterilizate 235 de animale, câini și pisici, ceea ce potrivit reprezentanților asociației se va traduce în mii de pui care nu vor avea de suferit.

Animal Life se ocupă cu sterilizarea animalelor încă din anul 2006, când numărul câinilor fără stăpân începuse să crească în mod îngrijorător.

Nu se cunoaște o cifră a animalelor fără stăpân

Reprezentanții Asociației au declarat pentru Mesagerul de Sibiu că una dintre problemele apărute în gestionarea câinilor comunitari o reprezintă faptul că nu s-a făcut niciodată o estimare bazată pe metode științifice a numărului lor. În afară de câteva cazuri izolate, în care unele organizații au întreprins astfel de demersuri, nu există date concrete nici la nivelul Sibiului (municipiu sau județ) și nici la nivel național. La aceasta se mai adaugă și specificul țării noastre, și anume că mulți dintre câinii pe care îi vedem pe străzi, mai ales în zonele rurale au de fapt stăpân dar sunt lăsați liberi, fie în mod conștient fie datorită gospodăriilor dezorganizate.

„Este greu să vorbim despre numărul câinilor fără stăpân, sau chiar despre cel al câinilor cu stăpân, în condițiile în care doar o mică parte a proprietarilor de câini respectă prevederile legii, și anume de a-i vaccina, steriliza și microcipa, precum și de a-i înscrie în Registrul Național denumit RECS”, au spus reprezentanții Animal Life.

Sibiul stă vizibil mai bine decât alte orașe

Motivul pentru care pe străzile Sibiului sunt mai puțini câini comunitari ca în alte orașe este acela că aici s-au făcut constant sterilizări, atât de către Primărie (aproximativ între anii 2009 – 2013), cât și de către Asociația Animal Life (din 2006 și până în prezent). Astfel, Animal Life a sterilizat doar din anul 2019 și până în prezent un număr de aproximativ 3.000 de câini și pisici din fonduri proprii, în cadrul campaniilor de sterilizări gratuite, dar și în cabinetele din oraș.

Care este mecanismul și conceptul campaniilor de sterilizare

Reprezentanții Animal Life au explicat pentru Mesagerul de Sibiu care este mecanismul și conceptul campaniilor de sterilizare: „Câinii comunitari provin în majoritatea lor covârșitoare din gospodării. Abandonul este un fenomen atât de comun în România încât este considerat o normalitate în mare parte a țării, și în majoritatea spațiului rural. Animalele bolnave, femelele gestante, puii, femelele cu pui și câinii și pisicile considerate nefolositoare sunt abandonate în saci, cutii, în păduri, în parcări, înecate sau legate în cele mai diverse locuri. Acesta este motivul pentru care campaniile de sterilizare ale Animal Life se adresează nu doar animalelor fără stăpân ci și celor cu stăpân. Noi oferim oricui posibilitatea de a beneficia de sterilizarea gratuită a câinilor și pisicilor, iar aceasta este singura metodă eficientă pe termen lung pentru controlul populației acestor animale.” Au explicat cei de la Animal Life.

Rezultatele celor de la Animal Life se văd în majoritatea parcurilor, a parcurilor industriale din Sibiu și din localitățile limitrofe, unde, după intervențiile celor de la Animal Life de tratare, sterilizare și dare spre adopție a puilor, nu nu mai avem de a face cu haitele de câini vizibile în trecut.

Colaborare foarte bună cu autoritățile locale

Membrii Asociației Animal Life spun că au o colaborare foarte bună cu autoritățile, în principal cu primăriile și primarii. O mențiune specială este adresată de către Animal Life primarilor din Rășinari și Șura Mică, din partea cărora au primit ajutor în activitatea lor. Ca asociație Animal Life nu încheie contracte renumerate nici cu primăriile nici cu alte autorități.

Adopțiile, încă la un nivel scăzut

În ceea ce privește adopțiile, văzute multă vreme ca un indicator al succesului în gestiunea câinilor, cei de la Animal Life spun că niciodată până acum, și probabil nici în viitorul previzibil, numărul cererilor de adopție nu se apropie nici măcar vag de numărul animalelor care au nevoie de o familie. Faptul că Animal Life dă spre adopție câteva sute de animale pe an (în medie cel puțin un animal pe zi), le permite doar să elibereze locul pentru alte animale care au nevoie de ajutor.

De aceea Animal Life lansează un apel public către cetățeni la responsabilitate și bun simț: „respectați-vă pe voi, respectați animalele și lumea în care trăiți. Degeaba avem legislație și o mână de oameni de bine (atât în cadrul autorităților cât și a organizațiilor) atâta vreme cât nu există o masă critică de cetățeni reponsabili. O mână de oameni nu pot repara sau rezolva ceea ce strică, adică abandonează, înmulțește și chinuie restul concetățenilor”, se arată în apelul celor de la Animal Life.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*