Cea de-a doua întâlnire a celor nouă parteneri europeni implicați în Proiectul „SLOWDOWN – Promovarea practicării unui turism durabil, pentru dezvoltarea economică responsabilă la nivel local și regional”, a fost organizată în Spania, în a doua jumătate a lunii noiembrie, de către Comunitatea Autonomă a Regiunii Murcia, care este și parte în acest proiect finanțat de Uniunea Europeană.
Agenda a inclus schimbul de bune practici între cei nouă parteneri din Spania, România, Ungaria, Slovacia, Italia, Letonia, Irlanda și Finlanda, precum și vizitarea unor obiective turistice și unități de producție din regiunea spaniolă Murcia, unde sunt utilizate strict resursele locale, fie că este vorba despre materii prime sau mâna de lucru.
Cu acest prilej, Programul „Anii Drumeței”, prin care administrația județeană încurajează ecoturismul și a amenajat peste 800 de kilometri de poteci, a fost prezentat partenerilor de proiect.
„Am avut plăcerea să constatăm că Programul <Anii Drumeției> se înscrie în principiile de bază ale conceptului de <turism lent>, care valorifică potențialul comunităților locale, punând accent pe petrecerea timpului în aer liber, savurând oferta culturală și experiențele gastronomice ale locului. Desigur, am avut și ce învăța de la partenerii noștri, unii dintre ei având deja o experiență îndelungată în ecoturism”, a declarat președinta Daniela Cîmpean, care a condus delegația formată din membrii echipei de proiect și reprezentanți ai Serviciului Public Salvamont și Asociației Județene de Turism Sibiu.
Regiunea spaniolă Murcia încurajează turismul lent, care permite vizitatorilor acumularea de experiențe locale, cu accent pe gastronomie, cultură și tradiții. În 2024, autoritățile regionale au organizat numeroase evenimente în zona localității Caravaca de la Cruz, unul dintre cele cinci orașe sfinte ale lumii, care au inclus pelerinaje, concerte de muzică, seminarii și expoziții tematice.
De asemenea, aici au fost derulate numeroase proiecte de reconversie a clădirilor industriale, care au fost transformate în spații de cazare neutre din punct de vedere al impactului ecologic.
Schimbul de bune practici între cei nouă parteneri ai proiectului „Slowdown” va influența și programul de ecoturism al administrației județene dedicat iubitorilor naturii: „Pe lângă deja cunoscutele drumeții ghidate și lecții pentru elevii, dorim să introducem tururi specializate, cum ar fi fotografia de natură, dar și implementa conceptul <leave no trace>, prin care ne asigurăm că nu lăsăm deșeuri în urma noastră. Sunt activități derulate deja de colegii noștri de proiect din Ungaria și Irlanda. Totodată, partenerii din Italia și Spania au reușit să accesibilizeze accesul persoanelor cu dizabilități la obiective și circuite turistice, dar și să creeze cadrul legislativ care reglementează folosirea motorizatelor în zonele frecventate de turiști. Pe aceste două importante subiecte vom continua schimbul de informații, urmând să identificăm modalitățile de integrare în conceptul de <Slowdown> la nivelul județului nostru”, a adăugat Daniela Cîmpean.
Proiectul „SLOWDOWN – Promovarea practicării unui turism durabil, pentru dezvoltarea economică responsabilă la nivel local și regional”, este derulat de către Consiliul Județean Sibiu cu suportul financiar al Uniunii Europene, prin Interreg Europe, perioada de implementare fiind cuprinsă între aprilie 2024 – iunie 2028.