„Anii Drumeției”, Biertanul și Sibiul au urcat pe podiumul Galei „Destinația anului 2024” (CP)

Daniela Cîmpean: „Județul Sibiu va rămâne în topul destinațiilor turistice”.

foto: Consiliul Județean Sibiu

Aseară, la Ateneul Român, județul Sibiu a dovedit încă o dată că este o destinație turistică de primă mână, dovadă fiind premiile pe care Institutul Orașe Vizionare le-a acordat diferitelor proiecte și instituții publice din județul nostru.

Astfel, Programul de ecoturism „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de către Consiliul Județean Sibiu, a primit locul III la categoria „Cea mai bună promovare”, fiind apreciate campaniile dedicate drumețiilor pe cele 800 de kilometri de trasee montane din județul Sibiu,  combinate cu educația, ecologia și gastronomia locală.

Comuna Biertan a obținut locul I la categoria „Sat de poveste”, reconfirmând astfel valoarea unică a patrimoniului cultural și istoric al acestei localități, declarate sit UNESCO încă din anul 1993.

foto: Consiliul Județean Sibiu

Orașul Sibiu a primit două premii I, la categoriile „Orașe care inspiră” și „Destinația anului”, întregind astfel lista trofeelor pe care județul Sibiu le-a primit la gala organizată în capitală.

„Județul Sibiu are multe de oferit celor care doresc să petreacă timp de calitate. Avem numeroase obiective turistice unice în peisajul cultural, obiceiuri și tradiții bine păstrate și transmise peste generații, dar și mult gust bun în gastronomie. Lor li se adaugă frumusețea naturii și a comunităților din întreg județul”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, prezentă la Gala „Destinația anului 2024” alături de Raluca Turcan, ministrul culturii.

foto: Consiliul Județean Sibiu

Între finaliștii galei s-au aflat și alte destinații turistice de top din județul Sibiu: Muzeul Astra, Colinele Transilvaniei, Mărginimea Sibiului, Păltiniș, Brambura Park Avrig și Povestea Calendarului Porumbacu de Sus.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*