Peste 15 milioane de euro ar fi câştigat Marcel Piteiu din contractele pe care şi le-a dat din Romgaz către firma al cărei administrator a fost în perioada 2001-2005, spun Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI). Verificările acestei instituţii arată că Piteiu ar fi fost în conflict de interese, existând şi indicii privind comiterea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, după ce ar fi încheiat contracte cu o firmă la care a fost administrator.
Agenţia Naţională de Integritate a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, că în urma evaluărilor a constatat existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie de către Marcel Adrian Piteiu, fostul director general al Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz SA Mediaş. Actuala conducere a Romgaz a anunţat că va aştepta pronunţarea organelor judiciare înainte de a lua vreo măsură. Contactat de jurnalişti, Piteiu nu a dorit să comenteze situaţia. În schimb, el şi-a depus în aceeaşi zi demisia, care i-a fost acceptată.
Contracte „grase“
Potrivit comunicatului ANI, preluat de Mediafax, în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de reprezentant legal al SNGN Romgaz SA Mediaş, Piteiu „a participat la luarea deciziilor şi a îndeplinit acte în procesul de atribuire a contractelor de achiziţii publice, prin aprobarea de referate de necesitate, documentaţii de atribuire, rapoarte şi hotărâri privind desemnarea ofertelor câştigătoare şi prin încheierea de contracte comerciale cu SC APROV SA Mediaş“, societate la care a deţinut, în perioada 2001 – 2005, calitatea de administrator, beneficiul patrimonial obţinut de firmă fiind de 66.454.374,17 lei, adică aproximativ 15.218.442 de euro.
Posibile capete de acuzare
Marcel Piteiu a deţinut succesiv, în perioada 18 martie 2005 – 19 ianuarie 2009, în cadrul SNGN Romgaz SA Mediaş, funcţiile de director general adjunct (începând cu data de 18 martie 2005), director la Direcţia Explorare (începând din 15 iunie 2007) şi director general (începând din 19 ianuarie 2009). Totodată, Piteiu a deţinut şi funcţia de administrator în cadrul societăţii APROV SA Mediaş, în perioada 7 noiembrie 2001 – 25 mai 2005, a precizat ANI. Agenţia a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire de către Marcel Adrian Piteiu a infracţiunii de conflict de interese, precum şi a infracţiunilor asimilate celor de corupţie. Piteiu a fost informat, pe 1 februarie 2012, despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate şi drepturile de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare. La data de 8 mai 2012, el a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, a precizat ANI.
Blat la licitaţii?
Noua dezvăluire făcută de ANI nu este prima şi nici cea mai mari problemă pe care o are şeful Romgaz. În octombrie 2011, Consiliul Concurenţei a început să investigheze câteva firme suspectate de trucarea unor licitaţii organizate de Romgaz şi Transgaz în perioada 2009-2011. „Suspectăm companiile că s-au înţeles atât asupra conţinutului ofertelor pe care urmau să le prezinte la licitaţii cât şi asupra modului în care îşi susţineau aceste oferte, astfel încât contractele să fie adjudecate prin rotaţie. În acest caz am colaborat cu DIICOT, care ne-a furnizat indiciile necesare pentru a declanşa o investigaţie de amploare într-un domeniu sensibil cum este cel al gazelor naturale“, a precizat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, într-un comunicat de presă. Pe de altă parte, revista „Kamikaze“ a relatat că Piteiu ar avea legături chiar cu unele dintre firmele pe care Consiliului Concurenţei le suspectează de trucarea licitațiilor. Două dintre aceste sunt Dafora și Condmag, la care Piteiu, potrivit declarației de avere din 2009, avea acțiuni.
Tras pe dreapta
La începutul lunii ianuarie a anului trecut, Piteiu a fost suspendat din funcţie. „Ministrul Economiei, Ion Ariton, a aprobat (…), cererea domnului Marcel Piteiu de suspendare din funcţiile de director general şi administrator al Romgaz Mediaş pe perioada cercetărilor efectuate de DIICOT. În perioada următoare, gestionarea activităţii curente va fi asigurată de un director general interimar“, anunţa atunci ministerul. Piteiu, alături de omul de afaceri Ioan Niculae, patronul grupului InterAgro, foşti secretari de stat în Ministerul Economiei, şi un vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, a fost asimilat unui grup de 40 de persoane pentru care procurorii DIICOT au început urmărirea penală pentru complot şi subminarea economiei naţionale. Activitatea persoanelor cercetate în acest dosar a fost monitorizată de ofiţerii SRI, care au sesizat DIICOT cu privire la faptul că la nivelul Romgaz Mediaş, Ministerului Economiei şi a grupului InterAgro Bucureşti, s-a constituit, începând cu anul 2005, o grupare infracţională care „acţionează în mod concertat în vederea păgubirii financiare a societăţii naţionale, punând astfel în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale“. Piteiu a rămas, totuşi, în rândul managerilor executivi ai companiei, preluând şefia Direcţiei de Explorare.
Ce spune legea?
Potrivit Codului Penal, conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.
Decorat de preşedinte
Democrat-liberalul Marcel Adrian Piteiu, în vârstă de 59 de ani, lucrează la Romgaz din 1984, când a terminat Facultatea de Biologie, Geografie, Geologie, secţia Inginerie Geologică şi Geofizică, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“. „După absolvirea universităţii, mi-am început activitatea în Romgaz ca inginer geolog, inginer principal serviciu inginerie şi zăcământ, inginer principal serviciu geologic, şef serviciu geologie, director exploatare, director general adjunct, director general, iar în prezent sunt director Direcţia Explorare al Romgaz. Între anii 2001-2007 am fost profesor asociat al Universităţii «Lucian Blaga» Sibiu, Facultatea de Inginerie, Colegiul Universitar de Exploatare şi Valorificare Gaze – Mediaş. În cursul evoluţiei profesionale am deţinut, pentru un an, poziţia de deputat în Parlamentul României“, aminteşte el în CV-ul postat pe site-ul Romgaz. Are un doctorat în geologie, obţinut în 2007, tot la Cluj Napoca. Este membru al Societăţii Internaţionale a Inginerilor de Petrol, din 1998, în 2000 a fost decorat de către preşedintele României cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Cavaler pentru merite în management, iar din 2002 face parte din Societatea Geologică Romană. Printre altele, Piteiu conduce Asociaţia Culturală „Mediaşul Nostru“, este past president al Rotary Club Mediaş şi vicepreşedinte al Asociaţiei Patronale GAZROM.