Modificarea propusă face parte din noul Program de Guvernare prin care se dorește o echitate între salariați. În plus, România și-a asumat prin PNRR că se va crea un cadrul legal pentru „acordarea unui spor de performanţă lunar personalului care a realizat sau a participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiei/autorităţii publice sau a sistemului din care face parte, a participat la activităţi cu caracter deosebit, a efectuat lucrări cu caracter excepţional ori a avut un volum de activitate ce depăşeşte în mod semnificativ volumul optim de activitate, în raport cu complexitatea sarcinilor, în baza criteriilor stabilite de ordonatorul de credite, cu încadrarea în procentul maxim prevăzut de lege”, notează Monitorul de Cluj.
„Modernizarea salarizării în sectorul public urmăreşte eliminarea inechităţilor şi instituirea unui sistem de stimulare a performanţei”, se arată în documentul citat. Modernizarea salarizării bugetarilor ar urma să se facă în urma unei „ample evaluări a criteriilor care stau la baza salarizării în sistem”, fiind necesare corelări între complexitatea muncii şi nivelul de salarizare din sistemul public.
Salariul minim pe economie va crește de la 1 ianuarie de la 2.300 de lei până la 2.550, dar un angajat nu va putea încasa acest venit mai mult de doi ani.
„Limitarea duratei de aplicare a salariului minim pentru o persoană la maxim 24 de luni, timp în care angajatorul va beneficia de sprijin din partea statului pentru calificarea angajatului salarizat la nivelul salariului minim”, prevede programul de guvernare.