Andreea Dragoman s-a calificat în finala europeană de dublu, chiar de ziua ei!

Cu un parcurs formidabil la această ediție a Campionatelor Europene de tenis de masă individual seniori,  de la München, Andreea Dragoman și-a făcut un frumos cadou de ziua ei: calificarea în finala competiției în proba de dublu feminin, alături de Elizabeta Samara.
 

foto: facebook/FRTM

„Elizabeta Samara și Andreea Dragoman le elimină pe principalele favorite de la Munchen și se califică în finala de dublu feminin! Perechea numărul 3 mondial și principala favorită a probei, Xia Lian Ni/Sarah de Nutte (Luxemburg), a fost depășită la pas de Eliza și Andreea. În ciuda unui prim set adjudecat de adversare, perechea din România a fost mai sigură și decisivă în următoarele trei seturi care au adus calificarea, scor 3-1 (6-11, 11-6, 11-9, 11-6).
La final, Elizabeta Samara și sala din Munchen au cântat pentru Andreea Dragoman, care-și sărbătorește ziua de naștere: „La mulți ani, Andreea! A fost un meci greu împotriva principalelor favorite, am fost bune și doar am vrut să fim în finală“, a declarat Eliza.
„E o plăcere să joc alături de Eliza, am multe de învățat de la ea, o ascult și mă bucur să joc alături de ea”, a adăugat Andreea Dragoman.

Astfel, România are alte trei medalii asigurate, printre care și una de aur și suntem în așteptarea celei de-a doua semifinale în care sunt implicate jucătoarele noastre, Bernadette Szocs/Sofia Polcanova (Austria) – Adina Diaconu/Maria Xiao (Spania).“, a transmis FRTM.

Programul și toate rezultatele de la Campionatul European individual seniori din München 2022, pe site-ul FRTM

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*