Cum e să fii vorbitor de limba maghiară în Sibiu, pasionat de teatru și un suporter înfocat al echipei CFR Cluj? Ne povestește Andras Benedek, un tânăr care și-a ales greu drumul în viață, dar odată ce și-a descoperit vocația, se dăruiește în totalitate pasiunii sale: teatrul.
Reporter: Ce te-a determinat să alegi actoria? Ce te-a atras la această meserie?
Andras Benedek: De când eram mic am vrut să devin inginer constructor, ca tata. În clasa a 8-a am vrut să mă fac veterinar, că-mi plac foarte mult animalele. În clasa a 9-a și a 10-a am vrut să mă fac ghid turistic, ofițer în forțele speciale, detectiv și altele, dar până în clasa a 11-a nu m-am gândit să mă fac actor. Chiar dacă mai mereu în viața mea a fost prezent teatrul, nu m-am gândit să profesez în acest domeniu. De când eram mic mama mă ducea la teatrul de păpuși “Gong” din Sibiu, parcă de mai multe ori au venit actorii și la școală să invite copii la spectacole. Doamna învățătoare ne-a dus și ea de câteva ori la spectacole. De prin clasa a 5-a, a 6-a a început mama să mă ducă la teatru, primul spectacol care l-am văzut a fost “Încurcă-i drace”. De atunci am mers constant la teatru. În liceu, la Odorheiu Secuiesc am avut abonament la teatru care conținea patru spectacole. Inițial n-am vrut să mă duc, că la vremea respectivă încă mă credeam mare fotbalist și am zis că nu mă pot duce din cauza antrenamentelor. Dar o doamnă profesor tot m-a convins să-mi cumpăr acel abonament. După două spectacole am avut și o întâlnire cu actorii, la care m-am dus cu plăcere. Mi-a și zis mama în clasa a 10-a: “Poate te faci actor”. Eu atunci nici n-am băgat-o în seamă, aveam o grămadă de planuri, dar actoria nu era între ele. În clasa a 11-a am ajuns în Aiud la liceu, unde se organiza un cerc de teatru. Profesoara de limba și literatura maghiară făcea o listă cu elevii care vroiau să intre. Eu inițial n-am vrut, sincer nu știu de ce, dar am zis că cercul se ține vineri după-masa și eu am autobus chiar atunci spre Sibiu. Dar profesoara m-a convins să mă duc și mi-am dat seama că-mi place foarte mult să mă joc pe scenă. De fapt plăcerea jocului m-a atras cel mai mult. Aveam un actor de păpuși la cerc și l-am sunat pe el și l-am întrebat cum mă fac actor. El m-a trimis la un prieten de al lui să vorbesc cu el și acest prieten m-a ajutat în pregătirea pentru admitere și facultate.
R: Ai ales să pleci devreme de acasă și ai făcut liceul tocmai în Harghita. De ce?
A.B.: Am făcut liceul și în județul Harghita la Odorheiu Secuiesc și în județul Alba la Aiud. În Sibiu, fiind la secția maghiară am fost 3 în clasa a 8-a și se știa că nu o să avem clasă dintr-a 9-a. Părinții mei și eu am vrut să-mi continui studiile în limba maghiară, și știind că în Sibiu nu se putea, am ales Odorheiul, unde a terminat și soră-mea. Acolo am fost la Liceul Teoretic “Tamási Áron”, dar după doi ani din mai multe motive m-am mutat la Aiud la Colegiul Național “Bethlen Gábor”, unde am terminat liceul.
R.: Ai făcut liceul în Harghita, facultatea la Cluj, iar acum masterul la București. Care sunt diferențele notabile pe care le-ai remarcat între Sibiu și aceste orașe.
A.B.: Bucureștiul e al 5-lea oraș din repertoriul meu după Sibiu, Odorheiu Secuiesc, Aiud și Cluj. Sibiul e mult mai curat și mult mai aranjat ca toate aceste orașe. Un foarte bun prieten, care a stat și stă mult la Cluj a fost la mine în Sibiu și a zis că Clujul e foarte murdar față de Sibiu. I-am dat dreptate peste 3 luni, că între timp m-am mutat și eu în Cluj și se vede diferența cu ochiul liber. La calitatea și cantitatea evenimentelor eu cred că doar Bucureștiul e peste Sibiu. Sunt multe evenimente de etalon care țin Sibiul în mai multe topuri. În București și în Cluj traficul e groaznic, dar am observat că și Sibiul se îndreaptă spre asta, sper să se găsească mai multe rezolvări să nu ajungem acolo. Prețurile în orașul lui Hermann sunt mult mai acceptabile din câte am observat. De Aiud și de Odorhei pot să zic că sunt două orașe foarte micuțe, liniștite, curate. Mi se pare că Aiudul s-a dezvoltat mult mai bine în ultimii ani față de Odorhei. Dar nu pot să le compar cu Sibiul, în niciun fel, că e mult peste cele două. La nivel de cultură și în București Sibiul e un punct de referință, foarte mulți de acolo vin la FITS, într-un timp cred că 50% din oamenii de la UNATC, sau poate și mai mulți erau la festival la noi. Niciun profesor de la actorie n-a avut vreun dubiu că am văzut spectacole de calitate la Teatrul Național “Radu Stanca”. Chiar din cauza teatrului am simțit că noi sibienii primim de multe ori un respect în plus. Dar subiectiv vorbind, pentru mine Sibiul va rămâne mereu etalonul când vine vorba despre spectacole de teatru. Sibiul rămâne puțin în spate față de Cluj la capitolul concerte, iar Bucureștiul e mult peste amândouă. Dar și Sibiul are multe concerte de calitate care acoperă cam fiecare gen muzical. Dar o mare diferență între cele două orașe e la sport. Sibiul are 3 evenimente sportive care se numără printre cele mai mari din țară: Red Bull Romaniacs, Rallyul Sibiului și Turul ciciclist al Sibiului. Dacă nu greșesc RBR-ul anul acesta chiar a fost cel mai mare eveniment sportiv din toată țara. Dar în rest Bucureștiul și Clujul duce greul la sport. Sibiul mai are un mare atu, acesta este echipa de baschet al orașului CSU Sibiu. Bucureștiul are multe atuuri în sport, nu are rost să le enumăr că toată lumea știe de ele. Clujul are cea mai bună echipă de fotbal din țară al ultimului deceniu, CFR 1907 Cluj, cea mai bună echipă de fotbal feminin din țară și unele din cele mai bune echipe de baschet. Sibiul la fotbal acum parcă începe să conteze iar, dar încă au un drum foarte lung de parcurs băieții de la Hermannstadt să ajungă foarte sus. Avem noroc că destul aproape de Sibiu, la Păltiniș avem două complexe de schi, deci asta e un mare plus pentru oraș. Ca turism și ca atracții turistice în oraș și în apropierea lui eu zic că Sibiul conduce detașat și că are un potențial uriaș, ce trebuie cultivat cât mai bine. Dar oriunde am fost lumea mă întreba: “De ce te-ai mutat de la Sibiu, e așa un oraș fain!”
R.: În care din aceste orașe ți-ar plăcea să te stabilești și de ce?
A.B.: Sincer încă nu știu, nu m-am gândit la asta. Eu de mai multe ori am zis din glumă că sunt un nomad și o să mă tot mut din oraș în oraș. Dar, dacă e să aleg, atunci aș alege Sibiul pe termen lung, pentru că este orașul meu natal și e orașul meu de suflet, aici mă simt cel mai bine.
R.: Ce hoby-uri ai?
A.B.: Am mai multe hobbyuri. Cititul în primul rând îmi e hobby, se înțelege de la sine că citesc literatură foarte mult. În ultimul an am început să citesc foarte mult și în limba română. Dar ce-mi place să citesc foarte mult este despre istorie și geografie. Aproape zilnic citesc ceva despre aceste domenii. Îmi place foarte mult să ascult muzică, mai mereu ascult și când învăț sau scriu ceva, de obicei rock și metal. Sportul mereu mi-a fost un hobby. Din clasa 1 schiez, am fost 4 ani la înot, 6 ani am jucat fotbal, 2 ani am jucat handbal, iar de 2 ani mă duc la antrenamente de kick-box. Preferatul meu dintre sporturi, rămâne fotbalul, mereu. Nu știu dacă plimbatul pe jos se pune ca hobby, dar îmi place foarte mult să mă duc pe jos.
R.: Ai pomenit de fotbal. Practici acest sport sau ești doar suporter?
A.B.: Am jucat 6 ani fotbal, 4 la Sibiu și 2 la Odorheiu Secuiesc. La Sibiu am jucat la 3 echipe. Eu am fost portar, ca tata. Dar în liceu mi-am dat seama că nu fotbalul e drumul meu în viață și m-am lăsat. Dar mă uit la multe meciuri de fotbal, momentan sunt doar suporter. Uneori mă mai duc la fotbal cu prietenii.
R.: Care este echipa ta preferată și de ce?
A.B.: Echipa mea preferată e CFR 1907 Cluj, țin cu ea de când am 6-7 ani, atunci am început să mă uit la fotbal. Tata se uita mereu la meciurile feroviarilor și așa am început să țin și eu cu ei. Mult mai târziu am aflat că în familie erau mai mulți care țineau cu frânarii. De când eram copil am vrut să ajung la Cluj să mă duc la meciurile CFR-ului, știam că acolo vreau să mă duc la facultate, chiar dacă nu știam la ce vreau să mă duc. Țin și cu FC Barcelona, am dat de ei tot pe atunci când încă eram mic copil. Mergea un meci la televizor și am văzut un jucător cu părul lung cum îi driblează pe toți, el era Ronaldinho, de fapt el e cel care m-a făcut să iubesc fotbalul. Mereu simpatizez și cu echipele orașului Sibiu, dar pentru mine echipa orașului rămâne Șoimii Sibiu. Mi-am făcut o simpatie dintr-o cauză mai rar întâlnită: cartea, filmul, caracterul meu preferat este Robin Hood și așa am ajuns să am un atașament față de Nottingham Forest. Acest oraș din Anglia joacă un rol foarte important în viața eroului. Dar totuși la inimă o am doar pe CFR.
R.: Momentan, faci parte din vreo trupă de actori (profesioniști sau amatori)? Care este aceasta și cum ai ajuns să li te alături?
A.B.: Momentan sunt doar la masterul de arta actorului, nu fac parte din nicio trupă de teatru. Dar asta este momentan, lucrez să fac parte dintr-o trupă.
R.: Care sunt cele mai importante performanțe pe care consideri că le-ai realizat până acum (profesional, din punct de vedere al studiilor)?
A.B.: Cred că cea mai importantă performanță a mea a fost destul de recent. În Ungaria s-a desfășurat o olimpiadă de teatru în cadrul căreia a fost un proiect numit “Madách”. El, Madách Imre a fost un mare scriitor maghiar, care a scris “Tragedia Omului”, căruia i se mai zice și “Faust-ul maghiar”. S-au împlinit 200 de ani de când s-a născut scriitorul și acesta este un omagiu adus lui. Au fost studenți de la actorie și regie din toată lumea, mai precis 200 de studenți din 11 țări și 4 continente. Fiecare țară a pregătit un tablou, sau mai multe, noi am făcut trei: Praga 1, Praga 2 și Ținuturile de gheață. Noi am lucrat cu 3 regizori de la master pe tablourile noastre, celelalte tablouri erau regizați de profesori. În total sunt 15 tablouri, e un text foarte lung și foarte greu de înțeles. A ieșit un spectacol de 7 ore și 20 de minute. Tot acest spectacol a fost regizat de Vidnyánszky Attila în mai puțin de 2 săptămâni. Totul a fost filmat și va fii difuzat în Ungaria pe 21 septembrie. Eu în tablourile Praga am jucat un curtean și în Ținuturile de gheață l-am jucat pe eschimos. Spectacolul s-a jucat într-o fostă hală de fabrică în Budapesta. Am jucat și într-un lungmetraj maghiar, care o să aibă premiera pe 2 noiembrie și o să apară și în cinematografe. Acolo joc un elev de clasa a 11-a, care este destul de boem. Și acest film mi se pare o performanță destul de importantă.
R.: Care sunt planurile tale de viitor, din punct de vedere profesional?
A.B.: Momentan sunt într-un proiect de spectacol, care va avea premiera în București la sfârșitul lui noiembrie. Mai sunt câteva planuri pentru proiecte viitoare. La anul trebuie să-mi dau și disertația, că termin masterul. După terminarea masterului mai vreau să rămân pentru o perioadă în București să prind mai multe proiecte și să cunosc mai mulți oameni cu care să pot colabora în viitor. Între timp se pot schimba multe, chiar să fiu nevoit să mă mut în alt oraș, dar am câteva obiective la care lucrez să le ating.
R.: Dacă ar fi că te caracterizezi în trei cuvinte, care ar fi acestea?
A.B.: Umor, voință și luptător.
