Anchetă DNA: Medicii treceau în fișă afecțiuni mai grave ca să prescrie medicamentele unor firme (surse)

Ancheta DNA cu ramificații la Sibiu privind fapte de corupție în domeniul farmaceutic vizează medici care treceau în fișa pacientului afecțiuni mai grave pentru a putea prescrie medicamente care le-ar fi adus comisioane din partea firmelor producătoare sau distribuitoare, au declarat marți, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Sursele au arătat că erau situații în care un medic oncolog cerea, de exemplu, ca dimensiunea unui chist citită la ecograf să fie trecută în documentele spitalului ca fiind mai mare, respectiv 4 cm în loc de 2 cm, ca să-i poată prescrie medicamente și tratament care i-ar fi adus respectivul comision sau alte beneficii.

În acest dosar, procurorii DNA fac cercetări referitoare la faptul că anumite firme de medicamente ar fi oferit unor medici din județele Mureș, Sălaj, Sibiu, Bistrița și Cluj achitarea cheltuielilor la diverse simpozioane și congrese internaționale, excursii în diverse țări, bunuri, foloase și alte servicii, condiționându-le de prescrierea medicamentelor pe care le produc sau pe care le distribuie, conform surselor citate.

Astfel, s-ar fi optat pentru varianta medicamentelor mai scumpe în locul unor medicamente generice, echivalente, care au aceeași compoziție chimică și același efect terapeutic, însă ar fi fost mai ieftine.

Procurorii DNA efectuează marți percheziții în 61 de locații situate în municipiul București și în județele Ilfov, Sibiu, Mureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Timiș, într-un dosar privind fapte de corupție comise în perioada 2012 — 2015.

Potrivit surselor, acțiunea vizează persoane fizice, clinici oncologie din cadrul spitalelor județene Sibiu, Zalău, Târgu Mureș, CJAS Sălaj, Institutul Oncologic „Ion Chiricuță”, Spitalul de zi Cluj-Napoca, Cabinetul Oncologic situat la mansarda Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul Județean de Urgență Bistrița, precum și firme și distribuitori de medicamente pentru cancer.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*