Expoziția „The Anatomy of Darkness. A site specific journey”, semnată de Costin Chioreanu, Claudiu Doncuțiu, Andrei Szabo și Constantin Scărlătescu, va fi vernisată vineri, 27 iulie, la orele 16.00, la subsolul Palatului Brukenthal.
Evenimentul se desfășoară în cadrul programului ARTmania Festival.
„Expoziția găzduită de Muzeul Național Brukenthal aduce împreună patru artiști români: Costin Chioreanu, Claudiu Doncuțiu, Andrei Szabo și Constantin Scărlătescu. Cu stiluri diferite, unice, întrebuințând tehnici variate de exprimare plastică, întâlnirea celor patru este prilejuită de ARTmania Festival, eveniment conceput ca o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock, ce s-a consacrat ca principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane.
ARTmania nu este doar despre muzică, ci despre farmecul unor subculturi. Arta a jucat mereu un rol identitar, materialele ce însoțesc lansările discografice au concepte grafice elaborate, menite să traducă vizual expresia muzicală. Vorbim despre postere, coperți de albume, printurile ce se regăsesc pe articole de vestimentație sau chiar despre lucrările de artă pe care adepții genului le preferă.
Longevitatea și spiritul puternic de individualizare dau viață unei culturi, o dezvoltă, urmând ca aceasta să se dividă în subculturi. În cazul nostru vorbim despre decenii în care stiluri și genuri s-au contopit. Au devenit aparate și sisteme într-un corp identitar. Un corp care respiră și se dezvoltă constant, alimentat de natura umană și complexitatea ei, un organism care creează și recreează lumi prin gândire și libertate de expresie.
Axată pe suprarealism sau realism magic, ori fantastic, cu tente ce explorează estetica urâtului și fantezia macabrului, arta generată de cultura rock trece cu greu neobservată. Din aceste considerente, nu întâmplător, proiectul „The Anatomy of Darkness. A site specific journey” se integrează în expoziția de bază „Gothic: trăirea neo-gotică vs. modelul iluminist” amenajată la subsolul Palatului Brukenthal, un spațiu potrivit pentru sugerarea atmosferei ce oferă dramatism expoziţiei, aducând o notă de autenticitate dificil de reprodus în alte medii.
Conceptul expozițional pleacă de la faptul că solitudinea, macabrul, teroarea și anarhia socială nu sunt invenții contemporane, ci teme ce au luat viață în urma unor realități istorice.
Vineri, 27 iulie, la orele 16:00, vă invităm la o experiență ce alătură parcurgerea introspectivă a labirintului și evadarea din sau spre underground„, transmite curatorul Alexandra Gălăbuț.
Expoziția va putea fi vizitată până pe 26 august.
Milu OLTEAN