Anastasia BĂCILĂ, nou record național în Germania!

Tinerii patinatori sibieni, calificați la Cupa Internațională a Germaniei, au avut prestații excelente la finalul acestei săptămâni. Într-o competiție desfășurată la Inzell, Germania, au concurat la nivel OPEN, adică toți, începând cu Juniorii C 13 ani până la seniori peste 23 ani. Cea mai bună prestație a reușit-o Anastasia Băcilă, care s-a clasat pe 11 la 500 metri, locul 10 la 1500 metri (nou record național) și pe 8 la 1000 metri (cel mai bun timp personal)!

(Dan GREAVU)

În acest sfârșit de săptămână, trei tineri patinatori au concurat într-un eveniment internațional de patinaj de viteză desfășurat la Inzell, Germania. Peste 200 de sportivi germani și 40 de sportivi de calibru internațional au luat parte la competiție, respectând standardele de performanță pe diferite probe. Junioara C1 Anastasia Băcilă s-a clasat pe locul 11 în proba de 500 de metri, obținându-și cel mai bun timp din sezon, pe locul 10 la 1500 de metri stabilind un nou record național, și pe locul 8 la 1000 de metri cu un timp personal excelent.

Colega ei de echipă, Ștefania DOROBANȚU, a ocupat locurile 11 și 14 la probele de 500 de metri, respectiv 1.000 de metri.

Mării LUCA a obținut locul 16 la 500 de metri, realizând totodată cel mai bun timp personal.“, a transmis antrenoarea Cristina ANDREI.

„Suntem în mijlocul sezonului competițional, iar sportivii  au depus eforturi remarcabile, ceea ce a dus la progrese semnificative. Până în prezent, am avut o pregătire solidă, deși am întâmpinat diverse probleme medicale, dar am reusit să participam la 6 competiții. Progresul în performanțe ar trebui să fie vizibil în ianuarie și februarie, perioada în care ne așteaptă cele mai importante competiții: Grand Prix Italia, Finala Cupei Mondiale, Campionatul Național pentru juniori și, ca obiectiv final, Campionatul Mondial pentru juniori, tot în Italia. Vrem să mulțumim Primăriei Sibiu, firmelor Terra Building și Baltur Sib, părinților implicați și școlilor de proveniență a copiilor pentru sprijinul financiar și moral acordat!“, a punctat Cristina ANDREI.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura