ANALIZĂ: Aeroportul Cluj se apropie de limita de trafic şi are nevoie urgentă de investiţii masive în extindere

Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj nu va face faţă, în următorii ani, unei creşteri accentuate a traficului de pasageri dacă nu vor fi demarate rapid lucrări ample de modernizare şi extindere a infrastructurii aeroportuare. Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile din România a crescut anul trecut cu 23,5%, până la 16,39 milioane de pasageri, potrivit datelor publicate recent de către Institutul Naţional de Statistică (INS).

Aeroportul din Cluj, al doilea din ţară, estimează un număr de trei milioane de pasageri în acest an, un avans de aproape 60% faţă de 2016, când a avut 1,88 milioane de pasageri.

”Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj îşi consolidează puternic a doua poziţie în clasamentul aeroporturilor româneşti, iar planurile de dezvoltare ale aeroportului nu se opresc aici mai ales că pentru acest an, 2017, se estimează un trafic de 2,7 – 3 milioane de pasageri”, au declarat reprezentanţii aeroportului. Aeroporturile din România sunt deţinute fie de Ministerul Transporturilor – cazul aeroporturilor Capitalei -, fie de administraţiile locale, cum este cazul celui din Cluj.

În luna ianuarie a acestui an, Consiliul Judeţean Cluj a anunţat că au fost emise autorizaţiile pentru construirea, la aeroportul internaţional ”Avram Iancu” din Cluj, a unei platformei pentru staţionarea aeronavelor şi pentru modernizarea terminalului plecări.

Aeroporturile regionale ale României din Timişoara, Cluj, Târgu Mureş, Baia Mare, Iaşi, Suceava sau Bacău nu dispun de infrastructura şi facilităţile necesare pentru deservirea aeronavelor mari şi traficului crescut de pasageri, preconizat pentru următorii 10 an, au avertizat reprezentanţii aeroportului din Cluj, cel mai mare din afara Capitalei. ”Investiţiile în infrastructura aeroportuară sunt legate de atragerea operatorilor aerieni şi a călătorilor. Aeroporturile din Arad şi Baia Mare nu au înregistrat pasageri anul trecut, conform datelor de la Asociaţia Aeroporturilor din România. Aeroportul din Baia Mare se află în renovare conform celor mai recente date, în timp ce aeroportul din Arad a rămas fără curse regulate în 2015 după ce operatorul low-cost Wizz Air a decis să plece”, au precizat reprezentanţii aeroportului din Cluj-Napoca.

Potrivit acestora, în general, problemele pe aeroporturile din România sunt date de vechimea infrastructurii şi insuficienţa obiectivelor de infrastructură în raport cu traficul existent.

Anul trecut, conducerea Aeroportului Avram Iancu Cluj spunea că se lucrează la un plan strategic pentru dezvoltarea infrastructurii în perspectiva atingerii unui număr de cinci milioane de pasageri.

“Am găsit deja soluţii până la trei milioane de pasageri, urmează în lunile următoare să avem două porţi la etaj, este vorba de zona «restricţionată plecări externe» şi bineînţeles că trebuie să facem planuri şi ne pregătim pentru cinci milioane de pasageri. La fel cum între 2004 şi 2007 am făcut un plan strategic prin care am extimat că vom depăşi un milion de pasageri, am estimat infrastructura de care avem nevoie, la fel, acum, pe lângă activitatea curentă, avem în pregătire un plan strategic pentru dezvoltarea infrastructurii şi pentru dezvoltarea traficului astfel încât să facem faţă în următorii 10 ani la cinci milioane de pasageri”, a declarat David Ciceo, directorul aeroportului clujean.

Anul trecut, judeţul Cluj a ratat un proiect de 76 milioane de euro, finanţare europeană, pentru implementarea transportului intermodal la Aeroportul Cluj.

De asemenea, un pas important ar fi şi prelungirea pistei de la 2100 cât are în prezent la 3500 de metri. Prelungirea pistei depinde în cea mai mare măsură de mutarea Someşului, proiect care este în ograda Apelor Române.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*