ANAF a publicat pe portalul propriu, la rubrica Asistență contribuabili/Servicii oferite contribuabililor, un material informativ despre Declarația unică – Formular212 privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.
FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu
Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderidinRomânia sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.
De asemenea, persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate vor depune Declarația unică.
ANAF recomandă ca Declaraţia unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:- prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV);
– pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.
De asemenea, formularul poate fi depus și în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire (data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii lapoştă,după caz).
Informații suplimentare privind înregistrarea în Spațiul Privat Virtual se găsesc la următorul link.
Contribuabilii care nu dețin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la Internet pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităților fiscale,cuajutorul cărora pot efectua următoarele operațiuni:
înregistrarea în cadrul serviciului Spațiul Privat Virtual;
completarea Declarației Unice;
depunerea Declarației Unice. Lista sediilor unităților fiscale în care sunt puse la dispoziția contribuabililor calculatoare destinate auto-servirii se regăsește pe portalul www.anaf.ro, secțiunea Asistență contribuabili – Servicii oferite contribuabililor.
De asemenea, contribuabilii pot solicita sprijin și funcționarilor din cadrul organelor fiscale locale, în cadrul cărora există personal special instruit pentru a acorda îndrumare și asistență pentru depunerea Declarației unice.