„Călăreții roșii“ au repetat istoria meciului pierdut miercuri cu Ripensia, ieri, pe Municipalul din Rm. Vâlcea, în partida de verificare cu Viitorul Tg. Jiu. S-a încheiat la fel, 1-2 (1-0), golurile adversarilor venind în actul secund, după mai multe schimbări operate în ambele tabere. Eugen Beza încearcă acum să corecteze din mers o problemă care, iată, se repetă la interval de câteva zile, în condițiile în care noul sezon bate la ușă.
CSC 1599 Șelimbăr a jucat destul de bine în prima oră, a deschis și scorul, prin Adrian Cîrstean, în minutul 35. Antrenorul Eugen Beza a început cu formula: Silveanu – Monea, Dandea, Natea, Arhirii – Boboc, Cărăruș, Luca, Oct. Ursu, Ciocâlteu – Cîrstean. După pauză, a rulat întreg lotul avut la dispoziție, pentru a da tuturor jucătorilor șansa să-și arate nivelul de pregătire în condiții de meci. Oaspeții au egalat în minutul 61, pentru a lovi din nou, decisiv, prin Alexandru Baican, în minutul 76.
Antrenorul Eugen Beza rămâne totuși încrezător în forța echipei sale, dar se concentrează pe situația apărută în urma ultimelor două amicale. „Se pare că nu am rezolvat problemele din meciul cu Ripensia. Poate un plus pentru prima repriză și primele 10 minute din a doua repriză, în care am jucat bine, am fost altfel decât la meciul cu Ripensia, am fost mult mai fresh, mai tonici, dar odată cu schimbările lucrurile par că se dezorganizează și aici trebuie să tragem concluziile referitor la lot (…) Eu sunt încrezător, pentru că și-n meciul cu Ripensia și meciul cu Viitorul Tg Jiu am dus-o bine 60-65 de minute“, a declarat Eugen Beza după meci.
CSC 1599 Șelimbăr continuă la Bungard pregătirile în vederea startului în cel de-al doilea sezon consecutiv în Liga2 la fotbal. Sâmbătă 30 iulie va disputa un nou amical, de această dată cu CSM Slatina, ultimul înaintea meciului din prima etapă, cu FC Brașov.
Declarație Eugen Beza: