Amenzi în valoare de 160.000 lei pentru munca nedeclarată

Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a desfăşurat, în perioada 7-18 august, acțiuni de control care au avut ca obiectiv, în principal, verificarea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă  pentru a identifica, combate şi preveni munca fără forme legale.

Inspectorii de muncă au verificat nouă operatori economici și au depistat zece persoane care desfășurau activitate fără contract de muncă la patru dintre angajatori, astfel fiind dispuse cinci sancțiuni contravenționale, respectiv patru amenzi în valoare totală de 160.000 lei și un avertisment.

De asemenea, au fost dispuse 23 de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.

„Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu acordă o importanţă crescută şi acţionează cu predilecţie pentru prevenirea, depistarea şi sancţionarea muncii fără forme legale, având ca obiectiv combaterea şi diminuarea acestui fenomen”, ne-a declarat inspectorul șef Remus Furtună.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*