Amenzi de până la 10.000 de lei pentru proprietarii de fose septice. În ce condiții

Proprietarii de fose septice sunt buni de plată, dacă nu au reușit să se înscrie într-un registru conceput special în acest sens.

Proprietarii de fose septice care nu s-au înscris până la data de 30 octombrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate, conform unei legi intrate în vigoare în Mai 2022, riscă amenzi de până la 10.000 de lei.

Astfel, chiar dacă statul se dovedește incapabil să introducă rețele de canalizare, românii care nu vor să trăiască cu toaleta în curte sunt obligați să obținăavize peste avize, scrie Monitorul de Cluj.

Toți românii, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice, care dețin „un sistem individual adecvat de epurare” (o fosă septică) aveau obligația să se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate până la data de 30 octombrie.

Cei care dețin fose septice ar fi trebuit să meargă la primăria din localitate și să solicite înscrierea în acel Registru, potrivit reporter24.info

Începând din data de 31 octombrie, Garda de Mediu poate aplica amenzi dacă, în urma verificărilor, constată că proprietarii de fose septice nu au făcut acest pas.

Sancțiunile pe care comisarii le pot da ajung până la 10.000 de lei.

De asemenea, primăriile care nu întocmesc acest registru riscă amenzi de la 10.000 de lei la 15.000 de lei.

În plus, proprietarii trebuie să obţină în următoarele luni şi un aviz de la gospodărirea apelor prin care să dovedească faptul că fosa nu poluează.

În același timp, guvernanții au decis că dacă în localitate există canalizare, cetățenii au obligaţia să se racordeze şi să renunţe la fosă.

CITEȘTE ȘI:

Realitatea bate filmul! Regizoarea Lia Bugnar, dosar penal după ce a căzut cu bicicleta

Ochii pot arăta câți ani mai are de trăit o persoană

La ce trebuie să fiți atenți de Black Friday?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*