A fost lansată platforma de înscriere pentru voluntari la cele 18 intervenții planificate de Ambulanța pentru Monumente anul acesta. Câteva dintre locații sunt în județul Sibiu.
Foto: Facebook Ambulanța Monumentelor
Ambulanța pentru Monumente își caută voluntari pentru cele 18 intervenții din acest an, iar înscrierile se pot face până la 30 martie, pe https://inscrieri.ambulanta-pentru-monumente.ro/
Printre intervențiile programate în acest an se numără și cîteva în județul Sibiu, mai exact Banca ”Cordiana” din Fofeldea, Biserica din Fântânele și Ansamblul Bisericii Fortificate din Dealu Frumos.
”Ne-am gândit că cel mai frumos mărțișor din partea noastră ar fi lansarea platformei pentru înscrierea voluntarilor la cele 18 intervenții de anul acesta.
Iată-ne ajunși, așadar, la momentul mult așteptat. Vă propunem intervenții care mai de care mai interesante și mai importante pentru salvarea patrimoniului românesc la care vă invităm să vă înscrieți. Criteriile de bază în alegerea obiectivelor au fost cele legate de o pondere între implicarea comunității locale, valoarea culturală a monumentului și stadiul de degradare al acestuia.
Ca să ne lăudăm marfa vă spunem de pe-acum că locațiile sunt faine și cu gazdele primitoare.
Pentru că intrevențiile sunt importante pentru formarea profesională a studenților ca viitori profesioniști am introdus pentru aceștia înscrierea pe serii de câte o săptămână. Participarea la mai multe serii înseamnă tot atâtea înscrieri. Pentru ceilalți participanți nu există decât limita inferioară de minim 3 zile.
Vă rugăm să citiți cu atenție specificațiile și așteptăm să ne (re)vedem în aceeași atmosferă energizantă și anul acesta.
Nu uitați, termenul limită de înscriere e 30 martie!”, transmit reprezentanții Asociației Ambulanța pentru Monumente.