Ambasadorul Ucrainei anunță la Sibiu decizii importante pentru minoritatea românească din țara vecină

Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Oleksandr Bankov, a declarat ieri, la o întâlnire cu studenţii de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, că speră ca în relaţia bilaterală cu România la începutul anului 2020 să aibă loc două vizite sau două întâlniri la nivel înalt.

„Sper că la începutul chiar anului viitor vom avea cel puţin două vizite sau două întâlniri la nivel înalt, oficial şi vom avea şi rezultate concrete care vor fi convenite atât pentru termen scurt, cât şi pe termen mediu”, le-a spus studenţilor sibieni ambasadorul Oleksandr Bankov.

Acesta a amintit că cea mai recentă întâlnire dintre preşedintele României, Klaus Iohannis şi omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski, a avut loc în luna septembrie, la New York, în marja segmentului de nivel înalt a celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Întrebat de jurnaliştii prezenţi la întâlnirea cu studenţii,dacă este posibilă o întâlnire bilaterală în 2020 între preşedintele României, Klaus Iohannis şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, sau între premierii celor două ţări, ambasadorul Oleksandr Bankov a declarat că nu este exclus.

„Nu pot să exclud pentru că sigur că se doreşte activizarea acestui dialog la cel mai înalt nivel, dar pentru a crea posibilităţi şi pentru a crea contextul necesar pentru aceste întâlniri, la nivel foarte înalt, trebuie să lucrăm şi să creăm de fapt rezultate necesare pentru astfel de întâlnire. Vom începe de la un alt nivel şi sper eu că vom reuşi să avem două comisii interguvernamentale: una care să se ocupe de relaţiile economice, infrastructură, tehnică şi altele şi cealaltă care se ocupă de minorităţi naţionale”, a spus ambasadorul Bankov.

Ambasadorul Ucrainei la Bucuresşti, Oleksandr Bankov, s-a întâlnit ieri, la Sibiu, cu rectorul şi studenţii Universităţii „Lucian Blaga” în cadrul unei conferinţe care a fost organizată Centrul de Studii Globale al acestei universităţi, relatează Agerpres.

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi-a propus să aibă colaborări în mai multe domenii cu universităţi din Ucraina, după vizita ambasadorului Bankov. „Am început practic ziua de astăzi cu o scurtă întâlnire cu domnul rector şi discutam proiecte şi programe de cooperare, atât pe zona proiectului Erasmus plus, adică interacţiuni între universităţi din Ucraina şi Universitatea ‘Lucian Blaga’ de aici şi sper că vom avea din ce în ce mai mulţi atât studenţi, cât şi profesori. (…) Intenţia şi planul discutat a fost de a pune în contact cu Universitatea Politehnică de la Kiev, un mare centru de IT şi de cercetare şi de dezvoltare, creat acolo acum 20 de ani, cu Universitatea ‘Lucian Blaga’ (…) Alta a fost posibilitatea ca, în cadrul relaţiilor pe care Universitatea ‘Lucian Blaga’ le are deja cu instituţii din Ucraina, să considerăm posibilitatea creării unor proiecte comune prin intermediul programul Erasmus plus sau în cadrul altor programe cu finanţare europeană”, a declarat vineri, ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Oleksandr Bankov.

Reprezentanţi ai universităţii sibiene au arătat că există un acord cu Universitatea Taras Shevchenko din Kiev, încheiat în urmă cu şase ani. În cadrul acestui acord, profesori de la ULBS au fost în Ucraina, în timp ce din Ucraina au venit la Sibiu atât profesori, cât şi studenţi.

One Comment

  1. Ghiolbanis nu se intilneste cu nimeni din Ucraina, deoarece are planificate niste excursii si „intilniri” cu Merkeloaia sa mai primeasca niste „recomandari”. ULSB, ar trebui sa intretina relatii mai strinse cu Cernautiu si alte zone Romanesti, pina nu trimit ucrainenii pe toti Romanii in alte parti ale tarii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*