Sibiul este un județ în care îți dorești să te stabilești și să îți crești copiii, a declarat ambasadorul Canadei la București, E.S. Kevin Hamilton.
Diplomatul canadian s-a declarat fericit să revină în calitate de ambasador, după ce a vizitat deja Sibiul de trei ori ca turist.
“Sibiul este un județ în care îți dorești să te stabilești și să îți crești copiii. Sunteți binecuvântați din punct de vedere geografic, iar oamenii sunt minunați aici. Observatorii Canadei prezenți la summit-ul Consiliului Uniunii Europene organizat la Sibiu au fost foarte încântați de oraș. Cred că este momentul ca noi, Ambasada, să profităm de imaginea bună pe care o are Sibiul în fața canadienilor și să încurajăm companiile să vină și să investească aici”, a explicat ambasadorul Canadei, ieri, la întâlnirea cu prefectul Maria Minea.
Ieri după-amiază, Hamilton a inaugurat, la Sibiu, prima grădiniță canadiană din sud-estul Europei.
“Grădinița canadiană va completa oferta educațională foarte generoasă a Sibiului. Este un prim pas foarte important, care va atrage investitorii canadieni. Avem forță de muncă foarte bine pregătită, calificată în diverse domenii, avem tineri cu rezultate excelente. Mă bucur că v-ați îndreptat atenția spre județul nostru și vă mărturisesc că acest lucru nu mă surprinde pentru că județul Sibiu este o veritabilă perlă a României. Putem construi parteneriate solide și profitabile pentru ambele țări, în domenii diverse: industrie, agricultură, turism, servicii”, a subliniat prefectul Minea.